Fumatul dăunează aproape fiecărui organ al corpului, provoacă o mulțime de boli și deteriorează starea generală de sănătate a fumătorilor. Mai mult, fumatul este principala cauză a deceselor care pot fi prevenite, la nivel mondial. Potrivit teameteas.com, ceaiul verde poate fi un aliat de nădejde în lupta pentru renunțarea la fumat.
Fumatul crește riscul de cancer pulmonar, boli pulmonare, accident vascular cerebral, boli de inimă, astm și chiar infecție și deces. Fumatul îți poate afecta corpul în moduri nu foarte evidente – cum ar fi sănătatea precară a dinților și gingiilor, riscul de cataractă, inflamație, risc crescut de diabet, artrită și funcție imunitară scăzută.
Într-un an de la renunțarea la fumat scade riscul de stop cardiac și după cinci ani, cele de AVC și cancer
Renunțarea la acest obicei nociv scade riscul pentru toate aceste boli, legate de fumat, și poate adăuga ani la viață. Reduce riscurile cardiovasculare și în doar un an de la renunțarea la fumat, riscul unui stop cardiac scade dramatic. Și în cinci ani, riscul de apariție a diferitelor tipuri de cancer și de accident vascular cerebral (AVC) scade. Dacă te lupți cu acest nou efort de a-ți îmbunătăți sănătatea, prin renunțarea la fumat, ceaiul verde poate fi un aliat.
1. Ceaiul verde ți-ar putea ușura tusea și congestia
Când te lași de fumat, corpul tău începe să curețe mucusul și alte resturi. Este firesc să te confrunți cu tuse și congestie. Consumul regulat de ceai verde, în această etapă a renunțării la fumat, va ajuta la eliminarea acestei congestii. De asemenea, va ameliora simptomele tusei.
2. Ceaiul verde poate reduce greața și constipația
Nicotina îți afectează intestinul și colonul. Când elimini nicotina, este posibil să ai constipație, pe măsură ce corpul tău se reajustează. Ceaiul verde este cunoscut pentru faptul că ajută la ameliorarea stărilor de greață și constipație. O ceașcă fierbinte de ceai verde poate avea un efect laxativ ușor și o poți consuma zilnic, fără riscuri pe termen lung pentru sănătate.
3. Ceaiul verde ar putea gestiona durerile de cap și pe cele musculare
Durerea de cap, durerea musculară și furnicăturile sunt frecvente atunci când nicotina părăsește corpul tău. Ceaiul verde, bogat în polifenoli, poate avea efect antiinflamator și poate ajuta la ameliorarea acestor simptome, permițând, de asemenea, o mai bună circulație a sângelui.
4. Ceaiul verde te poate ajuta să faci față stresului
În situații de stres, a fuma era prima opțiune. Acum, când încerci să renunți la acest obicei nociv, poți folosi ceai verde, pentru a te relaxa și a te calma. Când va deveni un obicei să bei o ceașcă de ceai verde, riscul tău de a reveni la fumat, în situații de stress, va fi mult diminuat.
5. Ceaiul verde poate reduce agitația și dificultatea de concentrare
Ceaiul verde este ușor paradoxal. Este calmant, dar, în același timp, te energizează. În lupta ta de a te putea concentra, în timpul sevrajului de nicotină, vei găsi soluția perfectă într-o ceașcă de ceai verde.
6. Ceaiul verde te-ar putea ajuta să-ți gestionezi starea de spirit
Ești într-o călătorie de transformare – mintea și corpul tău trebuie să se adapteze, lăsând în urmă ceva de care ai fost dependent. Acest lucru provoacă, adesea, iritabilitate, frustrare și furie. EGCG și l-teanina din ceaiul verde sunt compuși recunoscuți pentru proprietatea lor de a-i face pe oameni să se simtă mai calmi și le poate îmbunătăți starea de spirit. Cercetătorii sugerează, de asemenea, că atunci când bei ceai verde scade nivelul cortizolului, hormonul stresului.
7. Ceaiul verde te poate ajuta să-ți gestionezi greutatea corporală
Nicotina crește metabolismul și reduce pofta de mâncare. Prin urmare, creșterea în greutate este obișnuită atunci când încerci să renunți la fumat. De asemenea, riscul de a consuma mai multă mâncare crește, deoarece ajungi să înlocuiești țigările cu alimente, pentru a face față obiceiului „de la mână la gură”, rămas din perioada în care erai fumător.
Creșterea ulterioară în greutate, de după renunțarea la fumat, poate fi ușor de gestionat prin consumul regulat de ceai verde. Ceaiul verde este cunoscut pentru creșterea metabolismului și eliminarea grăsimilor. De asemenea, poți înlocui pauzele de fumat, pe care le făceai pe vremuri, sau pe cele pentru gustări, cu pauze pentru băut o ceașcă de ceai verde.