Cum să te descurci cu bugete reduse pentru mâncare în ianuarie / Tania Fântână (nutriționist): Cu bani puțini pentru mâncare în ianuarie, cheia nu este restricția extremă, ci structura

astenia de primavara alimente care combat astenia micronutrienti Sursa foto: G4Food

Bun, haideți că a trecut și Crăciunul, hai și Revelionul. Acum vine perioada aia urâtă în care trebuie să schimbăm ceva la noi, în care trebuie să schimbăm ce am zis că nu ne mai place și așa mai departe și în care, cine știe, poate chiar trebuie să te apuci de slăbit și sport. Și, pe lângă treburile astea de finețe pe care trebuie să le facem, ne mai uităm și în portofel/extrasul de cont și vedem că nici cu banii nu stăm prea roz.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

Haideți să vedem ce măsuri ne ajută în ianuarie pentru a fi și sănătoși și a lăsa ceva bani deoparte pentru o excursie/aniversare/ceva de cumpărat în casă/vreun obiect vestimentar pe care ni-l dorim etc.

Un aspect important este să îți stabilești un buget de cumpărături pentru mâncare, săptămânal. Oricât de mare sau mic ar fi el, este bine să știi cum stai și câți bani poți cheltui pe mâncare.

1. Planifică mesele săptămânale. Ia o foaie de hârtie sau o agendă și scrie de mână meniul. Odată ce e scrisul tău acolo, angajamentul vine și el la pachet. Afișează-l undeva la vedere, pentru că ochii care nu se văd se uită, nu-i așa?

  • Fă o listă de cumpărături: planifică mesele pentru săptămână și cumpără doar ingredientele necesare și ingrediente de bază. Gândește lista de cumpărături pe tip de masă: mic dejun, gustare de fructe, prânz, cină.
  • Gătește acasă: preparatele de casă sunt mai ieftine și mai sănătoase decât cele procesate. Chiar dacă nu ești vreun mare master chef, sigur te pricepi tu să gătești câte ceva. Nu trebuie să știi să pregătești toate preparatele din lume. Trebuie să ai cât de cât o diversitate în meniu.
  • Prepară porții mari: gătește în cantități mari și porționează mâncarea pentru mai multe mese. Nu te poți închide în bucătărie să gătești în fiecare seară. Nu o să fie nimic nesănătos dacă mănânci 2–3 zile aceeași mâncare. E mai bine așa decât să gătești o dată o porție sau două și apoi să mănânci sandvișuri.
  • Cumpără multe legume. Proaspete sau congelate, sunt ieftine, găsești o multitudine de variante, se gătesc cel mai rapid.
  • Cumpără proteine ieftine și versatile: brânză de vaci, ouă, pulpe de pui, ficat de pui, organe de vită și porc.
Listă de cumpărături în magazin
ID 20354799 ©
Sue Harper | Dreamstime.com

2. Alege alimente accesibile și nutritive

  • Legume și fructe de sezon: sunt mai ieftine și mai proaspete. De exemplu, toamna, cartofii, morcovii și merele sunt opțiuni excelente. Sigur că, dacă mergi în supermarket, o să te atragă căpșunile, dar îți mai spui și că bunica ta nu mânca căpșuni în decembrie și totuși nu părea prea tristă. Chiar dacă iarna nu avem diversitate la fructe și legume proaspete, haideți să ne gândim și că poate e mai bine așa. Poate e cazul să ne îndreptăm și spre murături, legumele conservate de vară pentru iarnă etc. Și, dacă tot vorbim de sănătate, mai e ceva: nu credeți că un măr din România, ușor deshidratat, o să vă aducă mai multe vitamine decât un fruct rupt crud din copac la mii de kilometri distanță și care s-a copt pe tir sau vapor?
  • Leguminoase: fasolea, lintea și năutul sunt surse excelente de proteine și sunt foarte accesibile. Sunt alimente care își cresc foarte mult volumul prin fierbere și gătire. Unde mai pui că sunt foarte versatile. Poți prepara și micul dejun din ele, dar și o mâncare gătită, caldă, pentru prânz sau cină sau pachetul de la birou.
  • Orez și paste integrale: sunt bază pentru multe mese sățioase. Orezul poate fi combinat atât cu lapte pentru un mic dejun cu iz de copilărie, cât și cu pește sau pui și multe legume pentru a obține o masă completă și sățioasă.
  • Ouă: o sursă accesibilă de proteine de calitate. Oul este și el un aliment versatil, care ține foarte bine de foame și care se gătește în doar câteva minute. Unde mai pui că două ouă, cu ajutorul cărora îți poți alcătui o masă, sunt foarte ieftine.
  • Carne mai ieftină: alege carne de pasăre (copane, aripi) sau ficat, care sunt mai accesibile, sau organe. Sunt pline de nutrienți și au prețuri foarte mici. Cumpără mușchiuleț de porc la cantități mai mari și porționează-l la gramaje de aproximativ 1 kg, cât să gătești două feluri de mâncare sau o oală mare de ciorbă/felul doi.
Nu consumăm suficiente fibre iar sănătatea poate avea de suferit
Sursa foto; Pexels

3. Golește stocurile din casă

Chiar și când spunem că nu avem nimic de mâncare, tot mai găsim câte ceva. Frigiderul, congelatorul, cămara, debara — toate sunt resurse valoroase de hrană. Uită-te cu atenție și încearcă să gândești câteva feluri de mâncare astfel încât să utilizezi aceste provizii. Ce-ar fi să deschizi, în sfârșit, borcanele alea de zacuscă sau de pește marinat de la mama ta/sau a lui, nu contează acum, la vreme de restriște.

Dacă mergi de sărbători la rude în vizită și vor să îți ofere legume conservate sau orice altceva făcut în casă, nu refuza. O să îți prindă bine la început de an, când vei vrea poate să cheltuiești banii în alte scopuri.

Evită risipa alimentară. Nu te grăbi să arunci la gunoi un rest de mâncare rămas de la cină, de exemplu. Îl poți lua a doua zi la serviciu într-o caserolă.

4. Urmărește promoțiile din magazine. Luna ianuarie este binecunoscută pentru reducerile sale. Dacă îți plac anumite produse aflate la promoție, nu văd de ce nu ai beneficia de această facilitate. Nu, nu spun aici să faci stocuri de produse doar pentru că au prețul redus; nu este o invitație la a cumpăra mult și fără rost, ci pur și simplu de a economisi niște bani.

5. Decretează luna ianuarie ca fiind luna zero alcool sau alte băuturi în afară de apă, ceai, cafea. Este o măsură de care ficatul tău o să fie tare mândru și, în plus, o să scutești o grămadă de bani. Apa cumpărată îmbuteliată poate fi înlocuită cu o cană la filtru, cafeaua poate fi făcută în casă și ceaiul la fel.

6. Limitează cheltuielile impulsive și mersul prin supermarket prea des. Ați observat, poate, cum intrați în supermarket după pătrunjel și ieșiți de acolo cu o sacoșă întreagă. Chiar dacă îți spui că nu o să cumperi mare lucru, atmosfera și felul în care sunt așezate produsele te vor îndemna să cumperi mult mai mult decât ai nevoie.

Cu bani puțini pentru mâncare în ianuarie, cheia nu este restricția extremă, ci structura: planificare, ingrediente de bază, gătit simplu și evitarea cheltuielilor impulsive. Mâncarea trebuie să rămână o sursă de energie, nu un stres suplimentar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *