La masă cu vampirii: Mâncăruri promovate cu brandul Contelui Dracula / „Mă așteptam fie la rețete istorice, fie la rețete transilvănene, fie la rețete cu sânge și usturoi”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Nici Nadia, nici Hagi, nici Ilie Năstase nu sunt atât de cunoscuți precum Contele Dracula, personajul imaginat de scriitorul irlandez Bram Stoker la finalul secolului al XIX-lea, confundat adesea cu Vlad Țepeș, dar asociat corect cu Transilvania. Dracula rămâne unul dintre brandurile puternice ale României, iar notorietatea lui este speculată chiar și în gastronomie.

Am încercat să mai însăilăm strategii turistice vampirești, de la Dracula Park, propus de fostul ministru Dan Matei Agaton, la petrecerea „de pomină” de la Castelul Bran, unde a fost invitat Anthony Bourdain. Scriu „de pomină” pentru că celebrul om de televiziune a plecat înspăimântat și nu din cauza vampirilor, ci a kitschului. Momentan rămânem cu magneți și gablonțuri la temă, făcute în mare parte în China și vândute pe la tarabele cu suveniruri din stațiuni și aeroporturi. Există și multe etichete de vinuri asociate: Dominion Dracula, Principe Dracula, Legend of Dracula, Legendary Dracula, Castellum Dracula, Nobilis Dracula sau, simplu, Dracula. Avem și țuici, pălinci și alte distilate cu nume la subiect: Potion of Dracula, Legendary Dracula, Power of Dracula, Spirit of Dracula, Folklore Dracula. Și câțiva producători de bere au mizat pe acest brand, iar pe masa actualului Rege Charles a ajuns „Deliciul lui Dracula”, o dulceață cu prune și usturoi. Există jeleu „Trolli – Dracula”, ciocolată și derivate „Transylvania – Dracula welcomes you”.

Lista continuă cu restaurante, hoteluri, pensiuni și altfel de localuri, dintre care unele au dat, între timp, faliment: IDracula în Centrul Vechi din București, Dracula Restaurant în Piața Sfatului din Brașov, House Of Dracula – Brașov, Club Dracula – Sovata, Restaurant Dracula Transfăgărășan sau Domeniul Dracula Daneș. Avem, sau aveam, Epicerie Dracula în Luxemburg și Le Chateau de Dracula în Belgia.

Din păcate, nu avem niciun fel de brand de usturoi corelat cu legenda. Niciun fel de usturoi din Țara Vampirilor nu păzește americanii de strigoii de Halloween. Și poate ar funcționa produsul, ținând cont că, în urmă cu câțiva ani, KFC România a exportat și implementat cu succes, în săptămâna de dinainte de Halloween, sosul Glen (care se face doar la noi), în câteva restaurante din 10 țări europene, plus SUA și Canada.

Dar, dacă nu ajungem la restaurantele menționate, Dracula vine acasă, împachetat cu grijă cât să încapă în rucsacul generos al livratorului: pizza Dracula, burger Dracula, steak Dracula, ba chiar și midii Anti Dracula.

Există cel puțin patru cărți de rețete care au Dracula în titlu: From Dill to Dracula, a Romanian Food & Folklore Cookbook (2020), de A.M. Ruggirello, o americancă de origine română, Dracula’s Table – Romanian Cookbook (2022), de Natalya Popova (foarte probabil un pseudonim; a mai semnat două cărți de rețete cehești și maghiare), Dracula’s Kitchen – Primele taine (2015), de Vlad B. Popa, care se prezintă ca „Natural Born Story Teller și rebel moderat, minte ascuțită, suflet călător”, și The Dracula Cookbook, Authentic Recipes from the Homeland of Count Dracula (1978), de Marina Polvay, care a mai scris un capitol despre gastronomia românească în care a inclus niște rețete care țin mai mult de domeniul fantasy decât de cel al gastronomiei.

Personal mă aștept ca să găsesc în aceste cărți fie rețete istorice, fie rețete transilvănene, fie rețete cu sânge și usturoi. Ori măcar rețete din romanul lui Bram Stoker sau din ecranizările după acesta (există câteva articole dedicate subiectului). Asta îmi trece mie prin cap când văd astfel de titluri. Ce primim? Să le luăm pe rând:

From Dill to Dracula

La începutul cărții găsim două pagini despre Vlad Țepeș al III-lea (Vlad the Impaler), iar în capitolașul dedicat folclorului sunt trecuți în revistă pricolicii, strigoii și căpcăunii noștri. În introducere, autoarea spune că și-a dorit, prin această carte, să mai spele din imaginea negativă și demonică pe care o are România, o țară care merită descoperită. În rest, o carte de bucate cu rețete corecte. La băuturi o dă în bară autoarea, fără vreun specific anume. E o carte care promovează România, dar care se folosește de Dracula doar ca element de seducție a cumpărătorului, fără a avea vreo legătură consistentă cu personajul sau legenda. Dar, na, dă bine la marketing și indexare.

Dracula’s Table – Romanian Cookbook

Este o carte care se printează la comandă, Amazon oferind acest serviciu. E business, nu cercetare, iar multe dintre cărțile despre gastronomia românească, gândite ca atare și semnate cu pseudonime, sunt compilații de informații și rețete găsite pe internet, traduse în grabă și, de cele mai multe ori, fără legătură cu realitatea. Din introducerea cărții aflăm că Vlad Dracul, cât timp a guvernat Țara Românească (se pare că omu’ mânca doar când era domn), s-a îndeletnicit și cu gustatul din mâncăruri și băuturi locale, rețete care au supraviețuit până astăzi. Asta ni se explică în carte și, cumva, asta ar trebui să găsim în ea. Realitatea? De la mămăligă la fasole, de la cartof la tomate și vinete, găsim de toate pentru toți, chiar dacă nu au vreo legătură cu domnia lui Vlad al II-lea. Ba chiar și o ciorbă rădăuțeană inventată cu doar 44 de ani în urmă.

The Dracula Cookbook

Marina Polvay Scherbatoff s-a născut la 24 iulie 1928, în Krasnoiarsk, Rusia. A sosit în Statele Unite în 1952. Este membru al American Association of Travel Editors, American Society of Journalists and Authors, Food and Wine Society, Writers Guild and League, Confrérie de la Chaîne des Rôtisseurs, Sommelier Guild, Pearl S. Buck Foundation, Writers Club ș.a.m.d. A mai scris All Along the Danube: Recipes from Germany, Austria, Czechoslovakia, Yugoslavia, Hungary, Romania and Bulgaria (apărută inițial în 1979). Ce ingrediente găsim în rețetele din capitolul dedicat României? Solă (trăiește și în Marea Neagră, dar nu ar avea ce să caute într-o selecție dedicată Dunării și mâncărurilor românești), King Crab de Alaska, icre de lumpfish sau de somon, yellowtail (pește oceanic din emisfera sudică), red snapper (poate e confundat cu barbunul, locuitor al Mării Negre, dar tot fac parte din familii diferite și își fac veacul la mii de kilometri depărtare unii de alții). Cu un an înainte scrisese și volumul cu rețete de pe tărâmul natal al Contelui.

Începem în răspăr, de la coperta a IV-a, unde scrie: Cartea include rețete transilvănene legendare precum: fontina and prosciutto, dar mai ales shrimp à la Reine des Vampires. Tot de acolo aflăm că e posibil ca oaspeții neașteptați ai Contelui Dracula să fi fost serviți cu mâncăruri dintre cele 200 din carte.

Din prefața în care se detaliază care e treaba cu vampirii aflăm că laitmotivul sângelui este prezent în denumirile preparatelor, parte a decorului mesei sau a meniurilor. Dar să vedem cu ce își omenea (sau vampirea) contele oaspeții. Cafea (café diable – cu frișcă și rom, pag. 11). Dacă le plăcea cafeaua, puteau cere un cappuccino (cafea, lapte, ciocolată demidulce, frișcă, nucșoară, brandy sau lichior de cafea, pag. 79). La aperitiv puteau gusta din mititei (yep, mititei), făcuți din carne de vită cu sare, piper, cimbru, măghiran și foi de dafin mărunțite, ceapă tocată, bacon și felii de jalapeño. Cumva, pentru că tot vorbim de Dracula, se subînțelege lipsa usturoiului (sic!), deși el apare prin alte rețete, dintre care menționăm supa de usturoi. Dacă mititeii nu vă fac cu ochiul, fix pe pagina alăturată avem creveți parizieni. Apropo de creveți, rețetele care îi conțin sunt mai numeroase decât ciorbele. Poate doar somonul să îi depășească în statistici. Nu glumesc. Cum deja v-ați făcut o părere despre ce conține cartea, nu mai lungesc lista de exemple și trecem la digestiv: conform zicerii „votca taie greața”, ni se prezintă o rețetă de votcă cu usturoi. Trei căței de usturoi tăiați în jumătăți, lăsați la macerat o zi în votcă și apoi amestecul băut „chilled”.

Dracula’s Kitchen

Recunosc că, deși m-am dat de trei ori peste cap ca Greuceanu, tot nu am reușit să mă dumiresc ce e cu cartea asta. În primul rând trebuie să menționez că e vorba de o carte de proză care conține și 13 rețete. Proza e un fel de fantasy, scrisă cu limbaj de basm, dar cam ca Petre Ispirescu pe acid și chinuit de hemoroizi. Micul Pierre e undeva prin Franța, visează să devină bucătar și asistă la fierberea unor homari. Apoi ajunge ceva ucenic de marinar pe o navă care e capturată de pirați, apoi prin Marea Neagră spre Valahia, unde i se întâmplă tot felul de chestii.

Mă opresc un pic la termenul „valah”, pe care cred că autorul l-a folosit cu sensul al III-lea sau al IV-lea din dicționar: nume dat românilor de către alte popoare în Evul Mediu și menținut până la mijlocul secolului al XIX-lea pentru populația Țării Românești. 4 s.m. Persoană care aparținea comunității etnice românești.

Dilema mea este cauzată de faptul că autorul vorbește, la începutul capitolului dedicat rețetelor, doar de mâncare valahă și de valahi, dar printre preparatele alese regăsim: ciorbă de burtă și rădăuțeană, ciorbă de pește căzăcească, storceag (cu mențiunea „de sturion”, deși e pleonasm), pârjoale moldovenești, alivenci, murătură și clătite valahe, iar pe coperta a IV-a, dr. Claudiu T. Arieșan scrie despre „moldoveni, valahi și ardeleni”. E derutant.

Transylvanian Cookbook, 100 Recipes from My Childhood in the Heart of Transylvania, de Florin Mureșan

Aceasta este o carte onestă, care popularizează rețete ardelenești în engleză și precedă cu patru ani volumul Irinei Georgescu, Carpathia: Food from the Heart of Romania, volum care a avut mai mult succes. Găsim și aici un pic de Dracula, dar măcar nu e asumat în titlu și nici forțat. O mențiune în prefață, în care se explică faptul că Transilvania este corelată cu vampirii și Contele Dracula, dar că este un loc splendid de vizitat și că mâncarea este delicioasă, fie că turiștii sunt ori ba fani ai usturoiului. În volum găsim două rețete vampirești: o salată de sfeclă roșie (care are legătură cu contele probabil doar prin culoarea ca de sânge a sfeclei), dar și un sângerete (Dracula’s Blood Black Pudding) care, dintre toate rețetele din toate aceste cărți, este cel mai, sau poate chiar singurul, apropiat de așteptările promise în titluri. Bașca, în cazul acestei cărți, Dracula e doar menționat și nu pus cu litere de-o șchioapă pe copertă.