Cel mai mare exportator de nuci din România, controlat de un grup din Turcia, concediază 57 de angajați

nuci, concedieri, lidya walnuts, angajati

Firma Lidya Walnuts, cel mai mare exportator de nuci din România, va concedia 57 de angajați, transmite Adevărul.

Compania este deținută de concernul turc Tiryaki Holding și are sediul în comuna Mărăcineni-Argeș, la câțiva kilometri de Pitești. AJOFM Argeș a confirmat, pentru sursa citată, disponibilizările de la producătorul de nuci.

Lidya Walnuts avea, în 2022, 128 de angajați, conform datelor obținute de la Registrul Comerțului. La momentul respectiv, compania avea o cifră de afaceri de 110,6 milioane de lei și pierderi de 5,6 milioane lei. În 2021, firma Lidya Walnuts a avut o cifră de afaceri de 88,9 milioane lei și un profit de 5,2 milioane lei, conform informațiilor de la Ministerul Finanțelor.

Firma colectează, prelucrează, sortează și ambalează miez de nucă, pe care îl exportă în zeci de țări, precum Chile, Statele Unite ale Americii și China.

La ora actuală, în România există aproximativ 50.000 de hectare cultivate cu nuci, cele mai multe plantații fiind concentrate în sudul României.

România este cel mai mare producător de nuci din Europa, cu o producție medie anuală de 60.000 de tone, potrivit datelor Eurostat.

Sursa foto: Pixabay/neelam279

Citește și: Satu Mare: Producătorul Allu se pregătește să folosească un vehicul de peste 120.000 de euro pentru a culege alune de pădure bio / Mașina compensează deficitul de forță de muncă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *