Cotaţiile la cafea se îndreaptă spre cea mai îndelungată perioadă de creştere continuă de după 1980, într-un context în care piaţa se confruntă cu îngrijorări persistente cu privire la situaţia dintr-o serie de importante regiuni producătoare, transmiteagenția de știri Bloomberg, citată de Agerpres.
Marţi, cotaţiile futures la cafea arabica, soiul mai scump preferat de lanţurile de cafenele, au crescut cu până la 1,6%. Este a 10-a zi de creştere consecutivă a cotaţiilor la cafeaua arabica, produs ce se apropie de un nivel record de patru dolari pentru o livră, după ce cotaţiile s-au dublat în ultimele 12 luni.
Evoluţiile din Brazilia, principalul cultivator de cafea arabica, îi îngrijorează în continuare pe traderi, după ce livrările record de la începutul sezonului au redus cantităţile disponibile pentru a fi livrate acum. Luni, exportatorul brazilian Comexim Ltda. a informat că producţia de cafea arabica şi robusta a ţării sud-americane este aşteptată să scadă în anul agricol 2025-26.
Analiza tehnică sugerează că preţurile au crescut prea mult şi prea repede, cotaţiile la cafea arabica ajungând într-o zonă care depăşesc cu mult valoarea reală a produsului.
„Indicatorii tehnici arată în continuare supraîncălziţi”, susţine Harry Howard, broker la Sucden Financial. Totuşi, acesta este de părere că diminuarea stocurilor confirmate va continua să alimenteze îngrijorările cu privire la ofertă.
În prezent, rezervele de cafea de la depozitele monitorizate de platformele bursiere sunt la cel mai redus nivel de după luna noiembrie. Însă o recentă creştere a cantităţilor de cafea care aşteaptă să fie clasificată ar putea oferi o gură de oxigen pe bursă. În plus, culturile de cafea arabica din Brazilia au beneficiat de cantităţi suplimentare de precipitaţii săptămâna trecută, după o perioadă de secetă prelungită, arată datele Somar Meteorologia.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți