Temperaturile ridicate din această perioadă cresc riscul apariției toxiinfecțiilor alimentare, iar consumatorii trebuie să acorde o atenție sporită produselor pe care le cumpără, în special peștelui și cărnii de pasăre. Avertismentul vine din partea Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Timiș, citat de Radio Timișoara și preluat de Agenția de presă Rador.
Șeful DSVSA Timiș, Flavius Nicoară, recomandă populației să achiziționeze alimente exclusiv din unități autorizate și să verifice cu atenție etichetele, precum și condițiile în care produsele sunt depozitate și expuse la vânzare.
„Întotdeauna în sezonul cald, atenția și grijă a cetățenilor vizavi de ceea ce cumpără și consumă trebuie să crească. În această perioadă, în principal, ar trebui să aibă grijă la tot ce se ține de pește, pentru că peștele este cel mai perisabil dintre produsele pe bază de carne și care poate genera toxiinfecții alimentare extrem de periculoase. Al doilea, din punct de vedere al pericolului vizavi de cumpărarea și consumarea lor din locuri în care nu au fost ținute la temperaturile corespunzătoare, este carnea de pui, iar abia apoi urmează porcul, vita și așa mai departe”, a declarat Flavius Nicoară.
Potrivit acestuia, produsele din carne trebuie cumpărate doar din magazine autorizate sanitar-veterinar, unde sunt respectate condițiile de igienă și lanțul de frig, esențiale pentru prevenirea alterării alimentelor.
Pe lângă recomandările adresate consumatorilor, DSVSA Timiș le-a cerut și fermierilor să ia măsuri suplimentare pentru protejarea animalelor în timpul perioadelor cu temperaturi extreme. Instituția subliniază că animalele sunt puternic afectate de caniculă și au nevoie de apă suficientă și condiții care să le reducă stresul termic.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți