Arenda trece de la venit pasiv la decizie strategică | Adrian Farcaș, Transavia: „Pentru noi, arenda nu înseamnă doar extinderea suprafețelor lucrate, ci o responsabilitate pe termen lung”

Arenda trece de la venit pasiv la decizie strategică | Adrian Farcaș, Transavia: „Pentru noi, arenda nu înseamnă doar extinderea suprafețelor lucrate, ci o responsabilitate pe termen lung”
Sursa foto: Transavia

Foarte mulți proprietari dau terenul în arendă și speră într-un parteneriat pe termen lung, dar, în același timp, vizează și un profit rapid.

Însă antreprenorioratul în agricultură este dificil mai ales în momentul de față, fiind marcat de creșterea accelerată a costurilor și de presiuni externe greu de controlat.

Simpla deținere a terenului nu mai garantează valoare

În aceste condiții, simpla deținere a terenului nu mai garantează valoare. Diferența reală o face cine îl lucrează. În acest cadru, arenda devine mai mult decât o sursă de venit anual. Aceasta devine o decizie strategică, cu efecte directe asupra fertilității solului, stabilității financiare și economiei locale.

Pentru mulți proprietari, arenda a fost tradițional o soluție comodă de valorificare a terenurilor. Însă, alegerea partenerului agricol capătă o importanță critică. Creșterea costurilor cu inputurile face ca activitatea agricolă să fie greu de susținut, fără o bază financiară solidă.

În paralel, numărul insolvențelor din agroindustrie este în creștere, ceea ce amplifică riscurile pentru proprietari. În momentul în care un operator iese din piață, efectele sunt imediate: terenuri nelucrate, venituri întrerupte și pierderi economice la nivel local.

- articolul continuă mai jos -

Astfel, arenda nu mai ține doar de nivelul plății, ci de capacitatea partenerului de a asigura stabilitate, continuitate și exploatare responsabilă.

Modelul de business face diferența în agricultură

Un element esențial în evaluarea unui arendaș este modelul său de business. Companiile care tratează recolta ca parte dintr-un sistem integrat, și nu doar ca marfă de vândut, au o abordare diferită asupra terenului.

Acestea investesc constant în: calitatea solului, tehnologie agricolă, rotația culturilor și utilizarea eficientă a resurselor.

Abordarea integrată „de la bob la furculiță” permite o planificare pe termen lung și reduce dependența de fluctuațiile de moment ale pieței. Pentru proprietari, acest lucru se traduce în predictibilitate și protejarea valorii terenului.

Costurile volatile schimbă regulile jocului

Agricultura actuală este puternic influențată de factori globali. Un exemplu relevant este creșterea prețurilor la îngrășăminte, pe fondul tensiunilor geopolitice din zona Golfului. Costurile au urcat de la aproximativ 2.500 lei/tonă la aproape 4.000 lei/tonă, iar lipsa fertilizării poate reduce producția cu până la 30%.

În aceste condiții, exploatarea unui hectar devine greu de anticipat. Fără resurse financiare și capacitate operațională, riscul de blocaj crește semnificativ. Pentru proprietari, diferența devine concretă: un partener solid asigură nu doar lucrările agricole, ci și continuitatea veniturilor și stabilitatea relației contractuale.

Transavia operează un sistem „de la bob la furculiță”

Pe piața din România există companii care funcționează pe acest model integrat, în care producția vegetală este parte dintr-un lanț complet. Un astfel de exemplu este TRANSAVIA, lider al pieței avicole locale, care operează un sistem „de la bob la furculiță”.

„Pentru noi, arenda nu înseamnă doar extinderea suprafețelor lucrate, ci o responsabilitate pe termen lung față de teren și față de oamenii care îl dețin. Mulți dintre colegii noștri locuiesc în comunitățile în care operăm, iar ceea ce facem zi de zi se reflectă direct în viața lor și a comunității în care trăiesc.

De aceea, lucrăm fiecare hectar ca și cum ar fi al nostru. Noi știm că valoarea lui se construiește și se menține în timp, prin respect, consecvență și investiții masive dar și prin modul în care este lucrat.

Iasă această valoare se vede mai departe în calitatea recoltelor, care devin hrana pentru puii noștri”, spune Adrian Farcaș, Directorul Diviziei Vegetale TRANSAVIA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți