Furnizarea apei potabile din reţeaua publică este afectată în unele localităţi din judeţul Arad, din cauza epuizării rapide a rezervelor, pe fondul caniculei prelungite, astfel că autorităţile au impus un program de distribuţie, transmite Agerpres.
Compania de Apă Arad a anunţat, luni, că, „în contextul perioadei lungi de timp cu temperaturi extrem de ridicate şi pe fondul emiterii codurilor portocaliu/roşu de caniculă”, în unele zone ale judeţului este nevoie de refacerea rezervei de apă.
„Pentru aceasta, în anumite intervale orare, distribuţia apei potabile este oprită sau furnizarea este făcută la presiune mai scăzută. Astfel, astăzi, 15.07.2024, până la ora 17,00, şi în intervalul orar 24,00 – 05,00 al zilei de 16.07.2024, furnizarea apei potabile este întreruptă în localităţile Chişlaca, Craiva, Coroi, Siad, Susag, Rogoz, Bocsig, Mânerău, Răpsig, Beliu, Vasile Goldiş, Tăgădău, Avram Iancu, Hăşmaş, Comăneşti”, se precizează într-un comunicat de presă.
Compania de Apă Arad îi roagă pe utilizatorii reţelei publice „ca în aceste zile extrem de toride să folosească apa potabilă numai în scopul satisfacerii cu prioritate a nevoilor gospodăreşti, respectiv numai în scop potabil şi menajer”. Pentru udatul grădinilor, este indicată folosirea unor surse alternative, cum ar fi forajele de mică adâncime sau bazinele pentru colectarea apei de ploaie.