Compania de Apă Buzău le cere locuitorilor din mai multe comune de pe Valea Slănicului să folosească responsabil apa potabilă, pe fondul temperaturilor ridicate, al secetei și al scăderii nivelului râului Slănic. Operatorul recomandă evitarea umplerii piscinelor, udării grădinilor și spălării autovehiculelor cu apă din rețeaua publică, notează Agerpres.
Potrivit companiei, apa potabilă trebuie utilizată cu prioritate pentru consumul populației și pentru activitățile menajere esențiale.
„În contextul temperaturilor foarte ridicate și al consumului mare de apă din această perioadă, Compania de Apă Buzău face apel la toți utilizatorii din localitățile Săpoca, Cernătești, Beceni, Vintilă Vodă și Mânzălești să folosească apa în mod responsabil”, a transmis operatorul, într-un comunicat publicat pe Facebook.
Reprezentanții companiei le recomandă locuitorilor din comunele de pe Valea Slănicului să nu utilizeze apa din rețeaua publică pentru activități agricole sau gospodărești care nu sunt esențiale.
Astfel, operatorul îi îndeamnă pe abonați:
Compania de Apă Buzău reamintește că apa furnizată prin sistemul public este destinată prioritar consumului, igienei personale și activităților menajere esențiale.
Operatorul precizează că încă din 2024 au fost instalate grupuri de repompare și un rezervor pe Valea Slănicului, pentru a acoperi necesarul de apă în anumite localități și pentru a îmbunătăți presiunea din rețea.
Totodată, specialiștii desfășoară prospecțiuni folosind sisteme de detecție radar pentru identificarea unor posibile surse de apă care să completeze resursele existente.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți