Angajații din divizia de șampanie a grupului francez de lux LVMH au intrat în grevă, nemulțumiți de reducerea bonusurilor și a altor beneficii, în contextul în care politica de distribuire a dividendelor către acționari nu a fost modificată. Mobilizarea a fost organizată de sindicatul francez CGT (Confédération générale du travail), notează publicația italiană Il gusto.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Potrivit reprezentanților CGT din cadrul caselor de șampanie Moët & Chandon și Veuve Clicquot, greva are ca scop exercitarea de presiuni asupra conducerii grupului, pentru ca angajaților să le fie recunoscute și compensate bonusurile neplătite. Printr-un mesaj video, sindicatul i-a îndemnat pe salariați să își întrerupă activitatea pentru „cel puțin trei ore”.
Protestul, care a avut loc joi, 15 ianuarie, pe fondul unei serii de nemulțumiri apărute încă din luna precedentă, generate de decizia companiei de a reduce bonusurile anuale și alte beneficii acordate angajaților. Conform informațiilor citate de agenția Reuters, această măsură a fost luată într-un context economic mai dificil, în special în sectorul vinuri și băuturi spirtoase, afectat de încetinirea pieței și scăderea profiturilor.
Încă de la începutul lunii decembrie, sindicatele au organizat mai multe acțiuni de protest
Ceea ce a amplificat tensiunile este faptul că, în ciuda sacrificiilor cerute angajaților, LVMH a ales să mențină neschimbată politica de distribuire a dividendelor către acționari. Sindicatele consideră această situație profund dezechilibrată și nedreaptă, argumentând că efectele crizei sunt transferate exclusiv asupra salariaților.
Nemulțumirile au dus la solicitarea explicită a unor compensații pentru bonusurile pierdute și la declanșarea protestelor, care s-au concentrat în special în casele de șampanie, acolo unde contracția pieței a fost resimțită cel mai puternic. Încă de la începutul lunii decembrie, sindicatele au organizat mai multe acțiuni de protest, ca semnal al unui climat social tot mai tensionat într-o companie afectată de scăderea profiturilor din sectorul vinicol.
Apelul la grevă lansat de CGT este primul care vizează simultan toate brandurile majore din cadrul diviziei Moët Hennessy, de la cognacul Hennessy până la șampania Veuve Clicquot. Conflictul de muncă reprezintă totodată o provocare pentru conducerea diviziei, aflată din 2025 sub coordonarea lui Alexandre Arnault, fiul fondatorului Bernard Arnault, numit vicepreședinte executiv.

Sursa foto: Profimedia Images





