Direcția de Sănătate Publică Iași a demarat o anchetă epidemiologică după ce mai multe persoane ar fi suferit toxiinfecții alimentare în urma participării la un eveniment privat organizat la un hotel din municipiu, notează Agerpres.
Direcția de Sănătate Publică Iași a început o anchetă după ce mai multe persoane ar fi suferit de toxiinfecții alimentare în urma participării la un eveniment privat organizat la sfârșitul săptămânii trecute la un hotel din municipiul Iași.
Potrivit reprezentanților DSP, până în prezent sunt internate 14 persoane, iar alte 33 prezintă simptome și se află la domiciliu.
„Cinci persoane sunt internate la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi. Alte patru persoane s-au prezentat în UPU din gardă. Sunt doi pacienţi internaţi la Râmnicu Sărat, doi la Huşi şi o persoană la Braşov. De asemenea, mai sunt 33 de persoane simptomatice la domiciliu”, a declarat, pentru AGERPRES, Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al DSP Iaşi.
Potrivit reprezentanților DSP Iași, în cadrul anchetei epidemiologice au fost recoltate coproculturi, probe de sanitație, probe de apă și probe din alimente.
Toate probele sunt analizate în laboratorul Direcției de Sănătate Publică Iași.
„Starea generală a persoanelor afectate este bună, iar ancheta epidemiologică este în desfăşurare pentru stabilirea cauzei exacte a îmbolnăvirilor”, a declarat sursa citată.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți