Guvernatorul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării se opune vânătorii în această zonă protejată

Guvernatorul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării se opune vânătorii în această zonă protejată
ID 19534705 © Fotografescu | Dreamstime.com

Bogdan Bulete, care deține această funcție din noiembrie 2023, nu este de acord cu reluarea activităţilor de vânătoare şi le recomandă persoanelor care doresc acest lucru să compare ecosistemele Deltei din România cu cele din Italia şi Spania, el amintind că biodiversitatea rezervaţiei este unul din principalele atuuri ale acestei zone a ţării.

Vânătoarea în Rezervația Biosferei Delta Dunării a fost interzisă în anul 2011

Această prevedere a fost inclusă în legea nr. 136 care a modificat actul normativ în baza căruia s-a înfiinţat Rezervaţia. Ulterior în zonă s-au mai făcut acţiuni de extragere a unor exemplare de mistreţi, vulpi şi şacali, la cererea comunităţilor locale sau a specialiştilor, în cazul unor probleme sanitar-veterinare, cum a fost pesta porcină africană, cu acordul Consiliului ştiinţific al Administraţiei rezervației şi cu avizul Academiei Române.

„Dacă ne dorim să punem în paralel câteva arii protejate, am putea începe cu Delta Ebrului din Spania, cu Delta Poului din Italia şi cu Delta Dunării din România şi să vedem care arie naturală protejată are un regim conservativ mai bun, ce arie protejată este mai bine conservată, protejată din cele trei şi atunci să tragem concluziile dacă ne dorim să ne îndreptăm spre genul acela de deltă sau ne dorim o deltă care să ofere această bogăţie a genofondului care există acum, peste 8.000 de specii de plante şi animale”, a declarat pentru AGERPRES guvernatorul Rezervaţiei, Bogdan Bulete.El a amintit că interzicerea vânătorii în RBDD a avut la bază studii ştiinţifice şi a menţionat că acum nu există cercetări care să indice oportunitatea reluării acestei activităţi.

- articolul continuă mai jos -

Vânătoarea este o activitate tradițională practicată în toate rezervațiile biosferei

Nu toată lumea este, însă, de aceeași părere. Preşedintele Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AGVPS), Ovidiu Ionescu: „Pledăm pentru deschiderea vânătorii în Deltă, în special pentru localnici, nu neapărat să fie o vânătoare comercială. Vânătoarea este o activitate tradiţională, în toate rezervaţiile biosferei se practică vânătoarea de către localnici. Când s-a întrerupt vânătoarea, foarte multe specii care cuibăreau pe sol au avut de suferit, pentru că s-au înmulţit foarte mult şacalii, iar înainte de pesta porcină africană s-au înmulţit şi mistreţii.” Potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării, primele exemplare de şacali în rezervaţie au fost observate în anul 1962.

Delta Dunării este recunoscută de specialişti ca cel mai tânăr pământ al Europei, aluviunile aduse de fluviu la Marea Neagră formând noi teritorii care se pot observa la Sulina, singurul oraş din interiorul rezervaţiei. Pentru cercetători, Delta este un imens laborator viu, în ciuda faptului că, de-a lungul timpului, oamenii au îndreptat braţele Dunării pentru ca drumul dintre Tulcea şi localităţile din rezervaţie să fie mai scurt, dar şi a intenţiilor concretizate în perioada regimului comunist de a transforma zona în cel mai important „grânar” al Europei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă