O cooperativă agricolă din județul Vaslui, selectată să încaseze aproape 4.000.000 de euro de la Uniunea Europeană / Investiția constă într-o unitate de depozitare și procesare a cerealelor

O cooperativă agricolă din județul Vaslui, selectată să încaseze aproape 4.000.000 de euro de la Uniunea Europeană / Investiția constă într-o unitate de depozitare și procesare a cerealelor
foto: pexels.com/@Kai Pilger

Fermierii din cadrul Cooperativei Agricole BIAGRISTIN, din satul Simila, com. Zorileni, jud. Vaslui, au un motiv de satisfacție: proiectul lor pentru construirea unei unități de depozitare, condiționare și procesare a cerealelor, finanțat în mare parte din bugetul Uniunii Europene, a fost selectat recent de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale ( AFIR ), după ce a fost ținut mai multe luni pe o listă suplimentară de proiecte eligibile fără finanțare.

Datele publicate pe site-ul AFIR arată că valoarea eligibilă a proiectului este de 6.966.789 de euro, din care valoarea publică este de 4.528.412 de euro. Din această sumă, 3.849.150 de euro sunt bani proveniți din bugetul european, prin Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală ( FEADR ). 

Proiectul a fost depus în cadrul măsurii DR ( Dezvoltare Rurală ) 22, ”Investiții în condiționarea, depozitarea și procesarea produselor agricole și pomicole”, din Planul Strategic 2023 – 2027.

Inițial, proiectul BIAGRISTIN a fost trecut pe o listă de 364 de proiecte eligibile, dar fără finanțare, potrivit Raportului de selecție lunar, etapa lunară 2, sesiunea 1/2023. 

Suma alocată pentru această sesiune a fost de 210.300.000 de euro. 

Ulterior însă, proiectul a fost reanalizat și aprobat, raportul de selecție fiind publicat pe site-ul AFIR ca ”Erată I”, în 25 iunie 2025. 

- articolul continuă mai jos -

Prin DR-22, autoritățile de la București urmăresc ”Consolidarea orientării către piaţă și sporirea competitivității fermelor agricole” și ”Contribuirea la atenuarea schimbărilor climatice și la adaptarea la acestea”.

 Obiectivele sunt:

-dezvoltarea/ modernizarea/ retehnologizarea industriei alimentare în mod sustenabil și

-susținerea dezvoltării viabile a lanțurilor alimentare, a sistemelor de colectare și condiționare.

 Beneficiarii DR 22 sunt:

  1. Forme asociative cu rol economic: cooperative agricole și societăți cooperative (în baza legislaţiei naţionale în vigoare); grupuri și organizații de producători (în baza legislaţiei naţionale în vigoare și recunoscute de MADR).
  2. Alți operatori economici care se încadrează în categoria IMM (cf. Legii nr. 346/ 2004), întreprinderi mari și fermieri care se încadrează în IMM/ întreprindere mare.

Rata sprijinului public nerambursabil este de 65% din totalul cheltuielilor eligibile pentru IMM-uri, forme asociative și alte întreprinderi și nu va depăși:

maximum 3 milioane euro/ proiect pentru proiectele de investiții de modernizare;

maximum 10 milioane  euro/ proiect pentru proiectele de investiții de înființare care își propun cel puţin investiții de procesare pentru sectoarele legume-fructe, industria de morărit, ulei și nutrețuri combinate;

maximum 7 milioane euro/ proiect pentru celelalte investiții de înființare.

Apelul de proiecte pentru DR 22 a fost deschis în 20 decembrie 2023 și închis în 5 februarie 2024. Bugetul a fost epuizat, însă în funcție de realocări, anumite proiecte aflate pe lista celor eligibile fără finanțare pot fi finanțate. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă