Sute de familii de albine din comuna sătmăreană Beltiug au murit sau au fost afectate ca urma a unor tratamente aplicate culturilor de rapiţă, apicultorii solicitând, luni, să fie despăgubiţi, transmite Agerpres, care citează Prefectura Satu Mare.
Potrivit sursei citate, ca urmare a pagubelor suferite de apicultorii din zonă, cauzate de tratamentele aplicate culturilor de rapiţă, fără respectarea procedurilor legale de înştiinţare de către fermieri, prefectul Radu Roca i-a convocat, luni, la o întâlnire pe primarul comunei Beltiug, Ioan Bartok-Gurzău, reprezentanţi ai Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Satu Mare, Oficiului Fitosanitar Satu Mare, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare şi ai Oficiului Judeţean de Zootehnie Satu Mare.
„Apicultorii păgubiţi prezenţi la întâlnire alături de preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine Satu Mare, Alin Andreescu, au solicitat sprijin din partea instituţiilor statului pentru a fi despăgubiţi ca urmare a pierderilor de minim 50% în primele două zile iar conform specialiştilor întreg efectivul din stupi va fi afectat în scurt timp, iar producţia din anul acesta va fi compromisă”, precizează sursa citată.
Prefectul Radu Roca a dispus instituţiilor abilitate efectuarea de verificări de specialitate, de îndată, identificarea fermierilor vinovaţi, aplicarea măsurilor legale şi identificarea căilor pentru ca apicultorii să fie despăgubiţi în cel mai scurt timp.
Sursa foto: Pixabay/ykaiavu
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți