Preocuparea pentru a mânca sănătos, a alege produse de proximitate, proaspete și crescute cu ingrediente controlate a determinat publicuul urban sa devină mai interesat de agricultură, în ultimii ani. Inclusiv au apărut din ce mai mult grădini urbane sau balcoane ori terase cu produse agricole cultivate în ghivece. La cea de-a 10-a ediție, 48h de l’agriculture urbaine (48 de ore de agricultură urbană), organizată încă din 2016, își propune să familiarizeze cât mai multe persoane cu conceptul de agricultură urbană, o cultură care își ocupă locul cuvenit în inima orașelor, chiar și a celor mai mari sau mai puțin verzi, precum Parisul, prin grădini de legume colective și ferme urbane.
Programul festivalului include ateliere și evenimente la care poate participa întreaga familie, între 16 și 18 mai 2025, în mai multe locuri din Paris și din împrejurimi.
Ateliere, vizite, proiecții și dezbateri, conferințe și mese rotunde, banchete populare și concerte, toate axate pe agricultură, alimentație durabilă, biodiversitate și solidaritate, sunt organizate de cei implicați în tranziția ecologică a orașelor, inclusiv grupuri, asociații, fermieri și autorități locale.
Dacă în acest sfârșit de săptămână v-ați propus să trageți o tură prin capitala Franței, puteți afla multe aici despre agricultorii și agricultura franceză.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți