ULTIMA ORĂ | Prețurile citricelor și fructelor proaspete au crescut semnificativ, față de luna trecută / Prețul cafelei s-a majorat cu 1,43% / Rata anuală a inflației s-a menținut în aprilie la 4,9%

ULTIMA ORĂ | Prețurile citricelor și fructelor proaspete au crescut semnificativ, față de luna trecută / Prețul cafelei s-a majorat cu 1,43% / Rata anuală a inflației s-a menținut în aprilie la 4,9%

ULTIMA ORĂ | Prețurile citricelor și fructelor proaspete au crescut semnificativ, față de luna trecută / Prețul cafelei s-a majorat cu 1,43% / Rata anuală a inflației s-a menținut în aprilie la 4,9%
Sursa foto: G4Food

Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2025 comparativ cu luna aprilie 2024 a fost de 4,9%, la același nivel ca în martie, arată datele publicate azi de Institutul Național de Statistică. În februarie, aceasta era de 5,02%, în creștere de la 4,95% în ianuarie, relatează Economedia.

Indicele preţurilor de consum (IPC)

  • Indicele preţurilor de consum în luna aprilie 2025 comparativ cu luna martie 2025 a fost 100,07%
  • Rata inflaţiei de la începutul anului (aprilie 2025 comparativ cu decembrie 2024) a fost 2,2%.
  • Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2025 comparativ cu luna aprilie 2024 a fost 4,9%.
  • Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2024 – aprilie 2025) faţă de precedentele 12 luni (mai 2023 – aprilie 2024) a fost 5,0%.

Mai precis, rata anuală a inflaţiei în aprilie 2025 comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent a fost 4,85%, cele mai mari creșteri de preţuri înregistrându-se în sectorul serviciilor: +6,83%. În acelaşi interval, preţurile alimentelor s-au majorat cu 5,57%, iar cel al mărfurilor nealimentare cu 3,53%.

La alimente, cele mai mari creșteri s-au înregistrat în acest interval la citrice, cu 12,30%, urmate de fructele proaspete, care și-au majorat prețurile cu 12,28%, și uleiul comestibil cu 9,93%. Prețul margarinei continuă să crească și în aprilie, cu 8,41% față de perioada anterioară. La categoria băuturi alcoolice, prețul berii s-a majorat, în ultimul an, cu 5,34%, iar cel al vinului cu 6,13%. O majorare a tarifelor în aprilie se constată și la cafea cu 9,26%.

- articolul continuă mai jos -

Aprilie 2025 față de Martie 2025

Preţurile de consum în prima luna a celui de-al doilea trimestru din an comparativ cu luna martie au crescut cu 0,07%. În acest interval, preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 0,83%, cel al mărfurilor nealimentare s-a diminuat cu 0,65%, iar cele ale serviciilor s-au majorat cu 0,48%.

Cele mai mari creşteri lunare la mărfurile alimentare s-au înregistrat, ca și în cazul celor anuale, la citrice, cu 3,64%, urmate de cele la fructelor proaspete cu 3,51%. Prețul cafelei s-a majorat cu 1,43%, iar la grupa produselor zaharoase, cu 1,14%. Serviciile aeriene au consemnat creșteri ale tarifelor de 23,83%, urmate de prețul biletelor CFR ce s-au majorat cu 11,71%, și de cele privind apa, canalul și salubritatea, ale căror tarife au crescut cu 1,10%. În rest, sunt creșteri de mai mică importanță. În cazul mărfurilor nealimentare, atât gazele cât și combustibilii s-au ieftinit cu 12,06%, respectiv 2,04%.

INS precizează că în calculul inflaţiei pentru energie electrică şi gaze s-au luat în considerare prevederile O.U.G. nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie şi gaze naturale, cu modificările şi completările ulterioare.

Indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC) – indicator pentru determinarea inflaţiei la nivelul statelor membre ale UE

  • Indicele armonizat al preţurilor de consum în luna aprilie 2025 comparativ cu luna martie 2025 a fost 100,21%.
  • Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2025 comparativ cu luna aprilie 2024 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 4,9%.
  • Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2024 – aprilie 2025) faţă de precedentele 12 luni (mai 2023 – aprilie 2024) determinată pe baza IAPC a fost 5,3%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă