Societatea Naţională a Sării a sistat de luni activitatea de producţie şi de vizitare la Salina Praid/ În urma ploilor din ultima perioadă debitul pârâului Corund a crescut producând infiltrații în exploatare

Societatea Naţională a Sării a sistat de luni activitatea de producţie şi de vizitare la Salina Praid/ În urma ploilor din ultima perioadă debitul pârâului Corund a crescut producând infiltrații în exploatare

Societatea Naţională a Sării a sistat de luni activitatea de producţie şi de vizitare la Salina Praid/ În urma ploilor din ultima perioadă debitul pârâului Corund a crescut producând infiltrații în exploatare
Foto: Salina Praid

Societatea Naţională a Sării S.A – Salrom a sistat, de luni, activitatea de producţie şi cea de vizitare la Salina Praid, judeţul Harghita, unde s-au produs infiltraţii în urma ploilor din ultima perioadă, transmite Agerpres.

„Începând cu data de 05.05.2025, la Sucursala Salina Praid s-a sistat activitatea de producţie şi cea de vizitare. În 5 mai, în jurul orei 16:00, pe fondul producerii unor precipitaţii abundente (precipitaţii care continuă şi în prezent), într-un interval scurt de timp, nivelul pârâului Corund a crescut semnificativ, apa pârâului cu debit foarte mare venind cu aluviuni, deşeuri şi resturi lemnoase, opturând lucrările de punere în siguranţă realizate”, se arată într-un comunicat al societăţii, transmis vineri.

Conform sursei citate, apa pârâului Corund s-a infiltrat în subteran, orice activitate fiind sistată.

Măsurile adoptate au constat în încercările de a prelua cu ajutorul pompelor puse la dispoziţie de către ISU Oltul Harghita debitul din amonte şi de a redirecţiona apa în aval, dincolo de zonele considerate critice.

Pentru că precipitaţiile au continuat, singura măsură posibilă a fost încercarea de a devia cursul de apă pe un alt traseu, dând astfel posibilitatea realizării unor lucrări de punere în siguranţă a tronsonului considerat critic.

- articolul continuă mai jos -

Salrom precizează că se lucrează la acoperirea/ rambleerea locurilor de pătrundere a apei din albia pârâului Corund în minele vechi, personalul salinei încercând stoparea infiltaţiilor, inclusiv prin dirijarea apei pe canalele disponibile.

Decizia de sistare a activităţii are drept scop punerea în siguranţă atât a personalului muncitor, cât şi a vizitatorilor, până la soluţionarea situaţiei, având în vedere infiltraţia apei din pârâul Corund care a devenit necontrolabilă, pătrunzând o cantitate mare de apă în mină.

A fost întrunit Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgentă Harghita, care a hotărât efectuarea în regim de urgenţă de către Salina Praid, sub coordonarea tehnică a Administraţiei Bazinale de Apă Mureş, a lucrărilor pentru oprirea infiltraţiilor în mină şi pentru punerea în siguranţă a perimetrului minier de suprafaţă.

Societatea Naţională a Sării – S.A, unul dintre primii 10 producători de sare din Europa, este o societate pe acţiuni cu capital majoritar de stat (51%), capitalul privat fiind deţinut de către Fondul Proprietatea S.A (49%).

Răspândirea relativ largă a zăcămintelor de sare pe teritoriul României a dus la apariţia şi dezvoltarea celor şapte exploatări miniere, ce au devenit ulterior şi sucursale ale Societăţii Naţionale a Sării S.A.

În cinci dintre acestea – Salina Praid, Salina Târgu Ocna, Salina Slănic Prahova, Salina Cacica, E.M. Rm. Vâlcea – societatea a iniţiat şi a dezvoltat obiective cu caracter turistic şi balnear, destinate celor aflaţi în căutarea unui mod inedit şi sănătos de petrecere a timpului liber.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă