O asociație a fermierilor din Republica Moldova solicită declararea stării de criză în agricultură și reluarea apelurilor către Uniunea Europeană pentru obținerea unui sprijin financiar real

asociație fermieri Republica Moldova, stare de criza,agricultura Sursa foto: PX Here

Asociația Forța Fermierilor critică lipsa unor soluții concrete după ședința Guvernului cu reprezentanții din agricultură. Fermierii susțin că sectorul este în colaps din cauza dezastrelor naturale și a lipsei de intervenție eficientă din partea statului. În lipsa unor măsuri reale, agricultorii avertizează asupra unor posibile tulburări sociale și politice, anunță AgroTV Moldova.

În cadrul ședinței, premierul a recunoscut public că în ultimii zece ani fermierii au fost dezavantajați prin legislația fiscală, în special din cauza imposibilității de a recupera integral TVA-ul acumulat. Această situație a contribuit semnificativ la declinul agriculturii și a procesării alimentare, reducând și veniturile la bugetul de stat.

Asociația solicită declararea stării de criză în agricultură și reluarea apelurilor către Uniunea Europeană pentru obținerea unui sprijin financiar real. Potrivit fermierilor, doar printr-un efort diplomatic unificat la nivelul Guvernului, Parlamentului și Președinției se poate obține un ajutor internațional comparabil cu cel acordat în criza energetică.

Totodată, fermierii cer rambursarea TVA și accizei la motorină în termen de cel mult două luni, achitarea datoriilor la subvenții pentru anul 2024, modificarea Legii Insolvenței și alte facilități fiscale. Ei atrag atenția că percepția publică despre sprijinul agrar este falsă și riscă să alimenteze ura socială împotriva unui sector vital pentru economia țării.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *