Antreprenorii din Vrancea, indignaţi de iniţiativele lui Cristian Popescu Piedone: Distorsionează mecanismele economiei libere/ Nu vom accepta ca statul să intervină arbitrar în politicile comerciale ale întreprinderilor noastre

piedone Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comunitatea antreprenorilor din judeţul Vrancea îşi exprimă „indignarea”, într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui ANPC, Cristian Popescu Piedone, faţă de iniţiativele legislative şi administrative ale acestuia, care „distorsionează mecanismele economiei libere”. Antreprenorii vrânceni avertizează că nu vor accepta ca statul „să intervină arbitrar în politicile comerciale ale întreprinderilor” lor şi ameninţă că vor mobiliza întreaga comunitate de afaceri pentru a lua „măsuri ferme şi legale împotriva acestor abuzuri”. Antreprenorii amintesc că ratingul de ţară al României, adică imaginea ţării asupra investitorilor, este la limita inferioară de încredere (BBB minus), transmite News.ro, citată de Economedia.

„Este inacceptabil ca, într-un climat economic marcat de incertitudine şi instabilitate fiscală, statul să îşi intensifice ingerinţa în sectorul privat, impunând restricţii care limitează competitivitatea, reduc capacitatea de negociere a antreprenorilor şi subminează principiile fundamentale ale economiei de piaţă. Prin urmare, declarăm în mod ferm că NU acceptăm intervenţiile abuzive care încătuşează mecanismele pieţei libere (…), distorsionează concurenţa şi creează dezechilibre economice (…), reduc atractivitatea României pentru investiţii (…), lovesc în mod direct întreprinderile mici şi mijlocii (…) şi ignoră consultarea mediului de afaceri”, se arată într-o scrisoare adresată de cătreantreprenorii din Vrancea preşedintelui ANPC, Cristian Popescu Piedone.

Scrisoarea, semnată de preşedintele Patronatului Întreprinderilor Private Vrancea, Bogdan Săcăleanu, critică o serie de aspecte precum interferenţa în mecanismele pieţei libere, distorsionarea concurenţei, reducerea atractivităţii pentru investiţii, impactul negativ asupra IMM-urilor sau lipsa consultării mediului de afaceri.

„Stabilirea preţurilor trebuie să fie exclusiv rezultatul cererii şi ofertei, al concurenţei şi al capacităţii de negociere dintre actorii economici. Orice încercare de impunere a unor modele de control asupra adaosurilor comerciale reprezintă o încălcare flagrantă a principiilor economice fundamentale. (…) Forţarea operatorilor economici să dezvăluie informaţii comerciale sensibile legate de formarea preţurilor nu face decât să creeze confuzie, să alimenteze speculaţiile şi să creeze un climat ostil mediului de afaceri. (…) O economie sănătoasă se bazează pe încredere, predictibilitate şi stabilitate. Orice măsură care restricţionează libera concurenţă şi împovărează mediul privat descurajează investiţiile şi împinge întreprinderile către pieţe externe mai flexibile şi mai permisive”, se arată în scrisoare.

Semnatarii scrisorii avertizează că vor lua măsuri ferme şi legale pentru a se opune intervenţiilor considerate abuzive. De asemenea, atrag atenţia că imaginea economică a României pe plan internaţional este deja afectată, ratingul de ţară aflându-se la limita inferioară a încrederii (BBB minus, perspectivă negativă).

(articolul continuă mai jos)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:


„Nu vom accepta ca statul să intervină arbitrar în politicile comerciale ale întreprinderilor noastre! Dacă aceste practici continuă, vom mobiliza întreaga comunitate de afaceri pentru a lua măsuri ferme şi legale împotriva acestor abuzuri. Nu în ultimul rând, vă amintim că ratingul de ţară al României, adică imaginea ţării asupra investitorilor, se află la limita inferioară de încredere (BBB minus), fiind încadrat ca „Negativ”, acest lucru datorându-se în primul rând acţiunilor puterii executive”, se arată în scrisoarea antreprenorilor vrânceni.

De asemenea, comunitatea de afaceri din Vrancea solicită un răspuns prompt din partea preşedintelui ANPC şi deschiderea unui dialog real pentru soluţionarea acestor probleme. Antreprenorii subliniază importanţa unei colaborări constructive pentru un climat economic stabil şi favorabil dezvoltării afacerilor locale.

În scrisoarea adresată preşedintelui anpc, ANTREPRENORII CER „imperativ” retragerea imediată a oricăror iniţiative care afectează libera formare a preţurilor şi negocierea comercială între agenţii economici, stoparea tuturor intervenţiilor legislative care generează incertitudine şi impredictibilitate în mediul de afaceri, crearea unui mecanism real de consultare a antreprenorilor înainte de orice modificare legislativă cu impact economic major şi adoptarea unor măsuri care „să susţină antreprenoriatul şi competitivitatea, nu să impună constrângeri ce vor sufoca economia privată”.

Conducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a pus în transparenţă decizională, recent, un ordin care va obliga operatorii economici să informeze consumatorii cu privire la adaosul comercial aplicat produselor comercializate, raportat la preţul de bază al producătorului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *