Ceva dulce. Chiffon cake, un desert american. Îl putem servi simplu sau cu cremă și fructe deasupra

Chiffon cake ceva dulce idei de desert desert american foto: dreamstime.com@Ppy2010ha

Chiffon cake este un desert de origine americană, cu o consistență aproape impalpabilă și un gust foarte delicat. Dacă vrem, este un alt fel de pandișpan, pufos, fin și ușor. Ușor și ca greutate fizică, și ca nivel caloric – conține puține grăsimi.

Secretul reușitei ține și de tava în care se coace: tava tubulară/tube pan. Se găsesc în marile magazine online, sunt din aluminiu, o cumpărăm o dată și o avem toată viața. Poate fi utilă multor tipuri de desert.

Specificul acestui desert stă în folosirea ca agent de creștere, pe lângă praful de copt, a unui produs similar numit cremă de tartar sau bitartrat de potasiu – este un produs natural care se găsește în unele fructe. Acest produs face desertul să iasă extrem de afânat și ușor.

Ingrediente

  • Făină 00 – 290 g
  • Zahăr  – 290 g
  • Albușuri – 240 g (aprox. 7 ouă)
  • Gălbenușuri – 120 g (aprox. 7 ouă)
  • Apă – 190 ml
  • Ulei de floarea soarelui – 130 ml
  • Praf de copt – 16 g
  • Cremă de tartar – 9 g
  • Un plic de aromă de vanilie
  • Sare, circa 2g
  • Zahăr pudră – pentru decor

Procedeu

Rade coaja de lămâie și dă-o deoparte. Într-un bol mare, cerne făina și praful de copt.

Adaugă zahărul și sarea, apoi amestecă ușor cu un tel pentru a uniformiza ingredientele. Este recomandat zahărul cu granulație fină, astfel încât să se încorporeze mai bine.

(articolul continuă mai jos)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:


Într-un alt bol de lucru, pune gălbenușurile, apa și uleiul de semințe.

Adaugă vanilia peste gălbenușuri și amestecă până obții o compoziție omogenă.

Separat, bate albușurile spumă. Când încep să se întărească, adaugă crema de tartar și continuă să mixezi până obții o spumă fermă.

Toarnă compoziția cu gălbenușuri peste ingredientele uscate și amestecă bine până când aluatul devine neted și omogen.

Incorporează delicat albușurile bătute, folosind mișcări de jos în sus, pentru a menține compoziția aerată.

Toarnă aluatul într-o formă de chiffon cake neunsă, cu margini înalte.

Coace în cuptor static preîncălzit la 165°C timp de 55 de minute. Verifică dacă este gata folosind proba cu scobitoarea.

După coacere, răstoarnă forma cu tortul cu susul în jos și lasă-l să se răcească complet. Acest pas este esențial pentru ca tortul să rămână înalt și pufos.

După ce s-a răcit complet, scoate-l din formă și presară zahăr pudră deasupra.

Se poate servi simplu, tăiat felii, sau cu o cremă asortată, eventual, cu căpșuni sau zmeură. Merge foarte bine și frișca simplă, dar la fel de bine și crema de vanilie, cremă de mascapone sau cremă de ricotta.

Sau, se poate servi și fără cremă, eventual cu un sirop de ciocolată, de portocale sau de căpșuni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *