Comisarul european pentru agricultură, Christophe Hansen, este un adept al plăților directe în ceea ce privește sprijinul agricol pentru fermieri. La Bruxelles, se lucrează în acest moment la o viziune despre politica agricolă a Uniunii Europene (UE) care să includă măsuri clare pentru viitorul sectorului agricol european, începând cu anul 2027. În cadrul acesteia, se estimează că plățile directe se vor menține și amplifica, în paralel cu promovarea investițiilor în agricultură și reducerea birocrației.
Într-un document scurs recent, Christophe Hansen detaliază viziunea sa privind viitorul politicii agricole comune (PAC) în UE. În cadrul acesteia, una dintre cele mai semnificative măsuri va fi menținerea plăților directe, care, în urmă cu câțiva ani, reprezentau aproximativ 23% din venitul agricol mediu în Uniunea Europeană.
Hansen dorește ca, după 2027, PAC să fie în continuare orientat către fermierii care contribuie activ la securitatea alimentară, la viabilitatea economică a fermelor și la protecția mediului, scrie Agrarheute, citat de Ferma.
De asemenea, comisarul dorește o reducere a procedurilor birocratice, mai ales în cazul fermelor mici și mijlocii.
În ceea ce privește investițiile în agricultură, oficialul consideră că lipsesc finanțările necesare în special tinerilor fermieri și antreprenorilor femei și în acest sens propune o creștere a colaborării cu Banca Europeană de Investiții (BEI).
Pentru mai multe informații citește articolul complet în Ferma