Timiş: Culturile agricole de toamnă au avut condiţii optime de dezvoltare, la temperaturi peste normalul perioadei

congresul fermierilor Foto: Freepik

Judeţul Timiş, care are cea mai mare suprafaţă arabilă din ţară, cu peste 530.000 de hectare destinate activităţilor agricole, intră în noul an cu o stare bună a culturilor de toamnă, care au avut şi şansa unor temperaturi potrivite de germinare până în acest moment, transmite Agerpres.

Directorul Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Timiş, dr. ing. Codruţ Călin Ancheş, a declarat pentru AGERPRES că dacă temperaturile medii vor avea valori în creştere, culturile se vor situa în parametri optimi de vegetaţie, asigurându-se astfel o dezvoltarea optimă a acestora.

„Culturile agricole înfiinţate în toamnă sunt uniforme, evoluţia temperaturilor a favorizat desfăşurarea proceselor vitale ale plantelor. Creşterea vegetativă a plantelor a fost favorizată de temperaturile mai ridicate decât temperaturile medii lunare specifice perioadei respective. La această dată, starea fitosanitară a plantelor este în general bună. Avem însămânţate, în toamnă, 154.100 ha cu grâu, 385 ha cu secară, 3.292 ha la triticale, 11.000 ha cu orz, la orzoaică s-au însămânţat 2.800 ha, iar la rapiţa de toamnă sunt 53.100 ha”, a afirmat Codruţ Călin Ancheş.

În judeţul Timiş nu mai sunt de ani buni terenuri necultivate, cele care au fost improprii culturilor agricole fiind împădurite sau amenajate pentru păşunat.

De asemenea, noua legislaţie care prevede condiţiile scoaterii unui teren din circuitul agricol a redus marile fluctuaţii de terenuri agricole cumpărate mai ales de străini, în scopul dezvoltării unor investiţii imobiliare.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *