De Crăciun, Tom Cruise trimite an de an la sute de actori, membri ai echipei de producție sau pur și simplu cunoscuți câte un tort cu arome vag tropicale dar deja devenite clasice și pe gustul tuturor. Așa cum ușor tropical e și Crăciunul în L.A., la circa 25 de grade afară. Un tort cu cocos și ciocolată albp care, dincolo de gustul și calitatea sa, în cele peste două decenii de când starul din Mission: Impossible face acest gest, a devenit un fel de bursă a invidiei. Mai ales că în fiecare an lista suferă modificări, scrie publicația italiană ilpost.it.
Un gest devenit tradiție
În jurul celei de-a doua sau a treia săptămâni din decembrie, celebrul actor american, cunoscut pentru rolurile sale din multe filme care au stabilit de mai multe ori recorduri de încasări, urează așadar Crăciun fericit cu acest tort tuturor celor cu care a lucrat sau de care se simte într-un fel sau altul legat.
Și nu doar că o face, dar a reușit să facă din acest obicei un fel de tradiție locală, dat fiind că se întâmplă asta de aproape 30 de ani. Fiind vorba de o lume în care orice obiect devine un statement, vine de la sine că cei care îl primesc îl afișează cu mândrie, iar cei care nu sunt pe listă sunt brusc cuprinși de invidie. Mai rău, cei scoși de pe listă resimt amărăciunea excluderii ca pe un semnal că, probabil, începe să le scadă cota personală de influență.
Desertul este o tartă cu cocos și ciocolată, acoperită cu fulgi de cocos, creat în 1984 de Doan’s Bakery, o cofetărie californiană de mici dimensiuni, care îl vinde cu 129 de dolari. Este un desert festiv: are o glazură albă, în contrast cu ciocolata din interior, iar cutia este decorată cu o fundă aurie și desene cu reni. Fiecare tort include un bilețel de Crăciun semnat de Tom Cruise. Din acest motiv, desertul, fără un nume oficial, este cunoscut drept „tortul cu cocos al lui Tom Cruise”. Deși poate fi cumpărat de la Doan’s Bakery pe tot parcursul anului, a-l primi direct de la actor este considerat o onoare unică.
O listă exclusivistă
Lista celor care primesc tortul nu este publică, dar mulți postează fotografii pe rețelele sociale pentru a-și arăta apartenența la acest cerc select. Eric Doan, proprietarul cofetăriei, a declarat că, în fiecare decembrie, pregătește câteva sute de torturi doar pentru Tom Cruise, ceea ce creează dificultăți logistice. Actori precum Glen Powell, care a jucat cu Cruise în Top Gun: Maverick, fotografiază tortul primit în fiecare an și estimează că sunt trimise peste 1.000 de bucăți. El organizează chiar un fel de petrecere când îl primește.
În 2021, 300 de torturi au ajuns din L.A. la Londra cu un avion privat, fiind destinate echipei filmului Mission: Impossible de la cel care, a spus la un moment dat Steven Spielberg, a salvat cetatea filmului în contextul pandemiei.
Tortul este făcut de cofetăria Doan’s Bakery și costă 129 de dolari
Deși tortul este vândut de cofetăria Doan tot timpul anului, multe site-uri au încercat să-l reproducă și au publicat rețeta, dar rezultatul nu a fost identic. Jurnalistul Stuart Heritage, de la cotidianul britanic The Guardian, a scris despre acest tort în mai multe articole, menționând că și el ar dori să fie pe listă. În cele din urmă, Tom Cruise l-a adăugat pe listă.
Kirsten Dunst, care a jucat alături de Cruise în copilărie, în Interviu cu un vampir, a început să primească încă de atunci tortul. Continuă să ajungă la ea până azi, și îl împarte cu prietenii. Tom Hanks, deși nu a jucat niciodată cu Tom Cruise, primește și el tortul an de an și îl împarte cu angajații companiei sale de producție.
Pentru toți cei care îl primesc, tortul devine un simbol al apartenenței la un cerc exclusivist, iar împărțirea lui cu un grup restrâns de persoane este percepută ca un privilegiu. Poate din acest motiv, pentru a nu fi scoși de pe listă, toți susțin că este cel mai bun tort pe care l-au mâncat vreodată.
Henry Cavill, care a jucat cu Cruise în Mission: Impossible, credea că este un desert din categoria celor dietetice și nu l-a gustat mult timp, până când un prieten i-a sugerat insistent să o facă, descoperind că era delicios. Graham Norton, gazda unui popular talk-show britanic, a aflat că echipa lui primește tortul, dar nu știa nimic despre asta, pentru că autorii îl împărțeau între ei. La show era invitată Renée Zellweger, care a jucat alături de Cruise în Jerry Maguire, și a povestit că și ea primește tortul, descriindu-l, cum altfel, ca fiind delicios.
Cine e scos de pe listă și de ce
De regulă, cei care sunt scoși de pe listă știu mai mult sau mai puțin de ce. Brooke Shields, care se cunoaște cu Tom Cruise de când au jucat împreună în 1981 în Endless love, a primit tortul timp de 10 ani, până în 2005. Atunci, Cruise a criticat-o public pentru că lua antidepresive după naștere, un fapt contrar principiilor Bisericii Scientologice, din care face parte cunoscutul actor. Shields avea apoi să răspundă cu un editorial în New York Times, iar în anul următor a fost invitată la nunta lui Cruise cu Katie Holmes. Însă, chiar și așa, avea să nu mai primească niciodată tortul. Actrița spune că nu știe de ce și că ar dori să fie readmisă pe listă.
James Corden, gazda The Late Late Show with James Corden, este bun prieten cu Cruise, pe care l-a invitat de multe ori în emisiune, mai ales că cei doi au făcut împreună o parte dintre cunoscutele sale cascadorii. Este și el pe lista celor care primesc tortul, la fel ca întregul personal al emisiunii. El a povestit că Tom Cruise nu l-a gustat niciodată și nici nu știe cum e dar încearcă mereu să afle dacă celor care îl primesc le place.