Fermierii pot depune, până pe 31 decembrie 2024 inclusiv, cererile de acord pentru finanțare pentru motorină, aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în
agricultură pentru anul 2025, informează, luni, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), transmite Agerpres.
Conform sursei citate, cererile pot fi depuse la Centrele Judeţene ale APIA sau al Municipiului Bucureşti pe raza cărora sunt situate exploataţiile agricole pentru care se solicită ajutorul de stat sau unde au fost depuse cereri de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă.
„Acordul prealabil pentru finanțare pentru motorină prin rambursare se emite de către Centrele Judeţene APIA, în termen de cel mult 20 de zile lucrătoare de la termenul limită de depunere al cererii. Conform articolului unic din hotărârea nr. 1228 din 8 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 1109 din 11 decembrie 2023, perioada de aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1174/2014 se prelungeşte până la data de 31 decembrie 2026”, se menţionează în comunicat.
- articolul continuă mai jos -
Conform APIA, persoanele fizice pot fi acceptate ca potenţiali beneficiari ai prezentei scheme dacă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data primirii notificării privind acordul prealabil, dar nu mai târziu de data depunerii primei cereri trimestriale, se autorizează ca persoană fizică autorizată sau
întreprindere individuală, conform OUG nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți