Casa Avramide din oraşul Tulcea găzduieşte, începând de vineri seara, expoziţia multimedia “Apa ne spune povestea”, care reuneşte lucrări semnate de 11 artişti participanţi la rezidenţa artistică “Cu apele curate”, desfăşurată în perioada 12-26 septembrie în oraşul Sulina, transmite Agerpres.
Lucrările sunt realizate în diverse medii, fotografie, artă video şi digitală, performance şi text, rezidenţa artistică, coordonată de asociaţiile Mai Mult Verde şi Matka, axându-se pe teme legate de ecologia apei, Dunăre şi impactul poluării asupra mediului. “A fost o surpriză şi pentru noi să observăm un engagement foarte mare cu comunitatea din Sulina, cum este proiectul lui Marco care surprinde foarte multe persoane din Sulina şi scene care vorbesc de la sine”, a declarat, în timpul vernisajului, curatoarea expoziţiei, Daniela Custrin.
La rândul său, unul dintre artiştii participanţi la rezidenţa artistică din Sulina, Marco Verhoogt, a apreciat experienţa trăită. “În viaţa mea de zi cu zi nu aş ajunge în acelaşi context cu oamenii cu care am stat în rezidenţă, dar prin fotografie am putut să ne întâlnim în cadrul respectiv şi asta mi s-a părut frumos şi valoros, pentru că a fost un schimb care altfel nu ar fi avut loc”, a afirmat Marco Verhoogt.
Rezidenţa artistică din Sulina a făcut parte din programul “Cu apele curate”, lansat în anul 2019 de Lidl România, ca un apel al implicare în combaterea şi prevenirea poluării cu plastic a apelor, adresat membrilor comunităţilor şi autorităţilor publice din localităţile riverane, primele zile ale rezidenţei fiind dedicate Festivalului Dunării, găzduit de oraşul Sulina.