În spatele brandului „Legume Gustoase și Sănătoase” se află o familie mică de agricultori, care, conform descrierii de pe pagina lor de Facebook, „se culcă liniștiți știind că și-au câștigat cinstit banii, contribuind la alimentația sănătoasă a oamenilor”.
Mădălina Chiriță, fiica agricultorilor, a împărtășit povestea familiei sale pentru G4Food. „Părinții mei fac agricultură de când se știu, din generație în generație. Aproape toată localitatea Băleni trăiește din agricultură. Satul este înconjurat de solarii și sere”, a spus Mădălina.
În primul an de pandemie, când piețele s-au închis, părinții ei au fost pe punctul de a arunca ridichile din solarii, neavând unde să le vândă.
Aflată în concediu de creștere a copilului și locuind în Chiajna, Mădălinei i-a venit ideea să încerce să livreze legume în zonă. Oamenii au fost extrem de receptivi, descoperind printre clienți mulți părinți cu copii mici și persoane cu diferite afecțiuni. „Părinții mei nu folosesc pesticide. Și eu, și copilul meu suntem alergici la orice substanță chimică de acest tip. Dacă mănânc un măr din supermarket, îmi apar afte imediat, iar fiul meu are probleme stomacale”, a explicat Mădălina.
„Inițial luam comenzile telefonic, dar apoi am zis: «Ce-ar fi să fac un Google Forms?»”
De aproape cinci ani, familia livrează legume în București și în împrejurimi, acoperind și traseul dintre Băleni și capitală. „Inițial luam comenzile telefonic, dar apoi am zis: «Ce-ar fi să fac un Google Forms?», iar acum clienții își plasează acolo comenzile cu numele, adresa și numărul de telefon”, a spus Mădălina. Fiecare pachet vine cu un desfășurător care include detalii despre produse și prețuri.
Ideea Mădălinei a fost preluată și de alți săteni care au început să facă același lucru. Părinții săi produc într-o cantitate limitată, iar deoarece vând doar legume nestropite, recoltarea este mai lentă.
Mădălina descris o zi tipică de vară pentru părinții săi, care se trezesc la cel târziu 5-6 dimineața și pleacă pe câmp. „Până în jurul orei 11 se întorc acasă pentru a evita căldura, mai ales că mama este cardiacă. După-amiază, în jurul orei 15-16, revin la muncă pe câmp”, a spus ea.
Toamna, părinții ei merg dimineața, după ce roua se ridică, pentru a aduna legumele, în special rădăcinoasele, cum ar fi varza. Acestea sunt depozitate în silozuri, învelite cu folie și frunze pentru a le proteja de îngheț.
Lipsa încrederii în produsele naturale
Mulți oameni nu mai au încredere că produsele sunt naturale. „Discutam cu cineva din Prahova, care spunea că toată varza e de la Lungulețu în sezonul de varză, iar toți pepenii sunt de la Dăbuleni în sezonul lor”, a povestit Mădălina.
Lipsa apei este o altă provocare majoră. „Tata se trezea duminica la 4 dimineața ca să poată uda ardeii. Folosim furtunuri cu picurare ca să reducem consumul. Dimineața devreme fântâna avea apă, dar mai târziu seca din cauza căldurii”, a spus Mădălina.
Scurt istoric al comunității din Băleni
Una dintre cele mai mari realizări ale familiei este că reușesc să păstreze semințele tradiționale de la bunici și străbunici. Comunitatea din Băleni, în majoritate bulgară, a practicat mereu agricultura. „Ne-a dat Grigore Băleanu terenuri și ne-am apucat de agricultură. În sat sunt diverse etnii – români, sârbi, bulgari, țigani care lucrează fierul și rudari care prelucrează lemnul”, a explicat Mădălina.
O altă provocare este lipsa forței de muncă. Mădălina a menționat că mulți cer 150 de lei pe zi și trei mese, dar sunt nemulțumiți de anumite aspecte. „Suntem credincioși, iar dacă le oferim mâncare de post, nu toți sunt mulțumiți”, a spus ea.
Livrări de produse procesate doar la cererea clientului
Deși familia nu se ocupă cu procesarea produselor, de 1 decembrie, ca gest de mulțumire pentru clienții fideli, au oferit câte un borcan de zacuscă. Unii clienți au început să le ceară produse procesate. „Facem strict pentru cei care ne solicită. Noi producem pentru noi, iar cine dorește poate cumpăra”, a explicat Mădălina.
Mădălina și-a dorit să-și facă teza de licență despre agricultura bio, însă nu a putut din cauza folosirii pesticidelor în zona respectivă. Pentru a obține certificarea bio, ar fi trebuit să aștepte 10 ani, timp în care solul să nu fie lucrat. Din acest motiv, proiectul nu a fost realizat. Totuși, ea se gândește să revină la rădăcini, renunțând la munca în domeniul instalațiilor și accesând fonduri europene. „Vreau să transfer terenurile de la părinți la mine, pentru a dezvolta această zonă și a duce tradiția mai departe”, a spus Mădălina.
Familia produce legume sezoniere, iar în afară de semințele de ridichi, care nu pot fi păstrate de la un an la altul, restul sunt păstrate. „Luăm cel mai frumos ardei din recoltă, îi uscăm semințele și le plantăm anul viitor. Clienții adoră roșiile inimă de bou, așa cum avea bunica, și le păstrăm semințele”, a spus ea.
Planuri de viitor
Mădălina Chiriță vrea să dezvolte activitatea agricolă, punând accent pe producția naturală și, eventual, amenajând o zonă de procesare. „Nu vreau să livreze către marile magazine, pentru că acolo este nevoie de cantitate, iar eu nu vreau să sacrific calitatea în favoarea cantității”, a menționat ea. Un alt obiectiv este certificarea bio pentru câteva produse și găsirea unei soluții pentru a realiza acest lucru.