Silvicultorii protestează vineri, la Guvern, alături de feroviari, militari, mineri, poliţişti, siderurgişti, energeticieni şi alte categorii profesionale, solicitând modificarea urgenţă a Legii privind sistemul public de pensii şi retragerea de la Parlament a proiectului de lege privind Codul Silvic, a anunţat Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva.
Conform sursei citate, protestul are loc în intervalul orar 13:00 – 16:00.
„
Protestul reprezintă, în fapt, o continuare a mitingului desfăşurat la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale în data de 26 septembrie 2024, la care au participat, de asemenea, organizaţiile sindicale din cadrul Confederaţiei Meridian”, susţin sindicaliştii.
Aceştia solicită modificarea în regim de urgenţă a Legii 360/2023 privind sistemul public de pensii, care a abrogat din Statutul personalului silvic (OUG 59/2000) încadrarea în condiţii speciale (fosta grupă I) a locurilor de muncă pentru personalul silvic ce desfăşoară activităţi de pază a fondului forestier, a fondurilor cinegetice şi piscicole, a ariilor naturale protejate; control silvic şi cinegetic; exploatări forestiere; construcţii forestiere; lucrări de teren în activitatea de fond forestier şi împăduriri. Încadrarea în condiţii speciale făcea posibilă reducerea vârstei de pensionare pentru personalul silvic de teren cu un an la fiecare 5 ani lucraţi în astfel de condiţii, conform Legii 234/2019.
„Pentru eliminarea acestei inechităţi, care afectează astăzi peste 20.000 de silvicultori activi, în condiţiile în care din 2019 şi până în prezent, condiţiile de muncă în domeniul forestier nu s-au îmbunătăţit cu nimic şi, cu atât mai mult, nu s-au normalizat, Federaţia Sindicatelor Silva propune modificarea art. 28 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 360/2023, după cum urmează: Art. 28 (1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiţii speciale sunt cele din: k) sectorul silvicultură, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în următoarele activităţi specifice referitoare la: paza fondului forestier, a fondurilor cinegetice şi piscicole şi a ariilor naturale protejate; control silvic şi cinegetic; activităţile de exploatări forestiere, sortare şi transport material lemnos; construcţii forestiere; lucrări specifice de teren în activitatea de fond forestier şi împăduriri”, se menţionează în document.
Reprezentanţii sindicatului argumentează modificarea legii prin faptul că “activităţile din silvicultură presupun efort fizic deosebit, desfăşurat în condiţii de teren accidentat, condiţii atmosferice deosebite (temperaturi foarte ridicate sau foarte scăzute, ploi, ninsori, fenomene meteo extreme), condiţii vătămătoare din partea factorilor biotici (atacuri ale urşilor şi ale altor animale sălbatice, precum şi numeroase atacuri ale infractorilor surprinşi în pădure), care de multe ori, pun viaţa personalului silvic în pericol.
„Activitatea de pază a pădurilor se desfăşoară adesea în condiţii extreme de risc, iar în ultimii ani, 6 pădurari au fost ucişi şi peste 750 de silvicultori au devenit victime ale agresorilor surprinşi în timp ce tăiau ilegal, sustrăgeau lemn, ori se aflau la braconaj. Din statisticile existente la nivelul sectorului silvic din România, s-a constatat că speranţa medie de viaţă în silvicultură nu depăşeşte vârsta de 63 ani, fiind cea mai scăzută speranţă de viaţă din Uniunea Europeană, în condiţiile în care, vârsta standard de pensionare este 65 ani”, a precizat organizaţia sindicală.
Potrivit sursei citate, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, printr-o scrisoare adresată recent Camerei Deputaţilor, solicită analizarea Proiectului de Lege privind Codul Silvic în comisiile de specialitate şi aprobarea cu celeritate a acestuia în plenul Camerei Deputaţilor, solicitarea fiind justificată ca cerinţă în Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Totodată, la nivelul Comisiei pentru mediu din Camera Deputaţilor s-a constituit un grup de lucru în acest sens, fără a invita însă şi partenerii sociali, organizaţiile sindicale.
“Eliminarea măsurilor fiscal-bugetare din Legea nr. 296/2023 conduc la diminuarea veniturilor salariaţilor şi încalcă drepturile negociate prin contractele colective de muncă (tichete de masă, vouchere de vacanţă, compensaţii la concedieri colective, condiţionarea şi limitarea salarizării în funcţie de profitabilitatea angajatorului, etc)”, susţin sindicaliştii.
Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Silva afirmă că vor susţine în continuare, prin toate mijloacele legale, drepturile lucrătorilor din domeniul silvicultură, inclusiv prin organizarea unor noi acţiuni de
protest.