Primării din Buzău sancţionate de Mediu pentru neatingerea nivelului minim de reciclare şi depozitarea ilegală a deşeurilor

Primării din Buzău sancţionate de Mediu pentru neatingerea nivelului minim de reciclare şi depozitarea ilegală a deşeurilor

Un număr de 12 primării din judeţ au fost sancţionate cu amenzi în valoare de 135.000 lei de către comisarii Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) – Comisariatul Judeţean (CJ), pentru neatingerea nivelului de pregătire în contextul reutilizării şi reciclării unui procent de minimum 50% din masa totală de deşeuri generată, transmite Agerpres.

Potrivit GNM-CJ, controalele desfăşurate pe parcursul lunii septembrie au vizat 12 Unităţi Administrativ Teritoriale (UAT-uri) din judeţ. „În perioada 01-30.09.2024, conform controlului tematic impus de Comisariatul General al GNM cu privire la efectuarea unor controale privind verificarea stadiului de realizare a măsurilor prioritare de guvernanţă privind gestionarea deşeurilor municipale şi a stării de salubrizare a localităţilor, GNM – CJ Buzău a verificat 12 UAT-uri de pe raza judeţului Buzău”, a transmis GNM-CJ.

În urma acţiunilor de control au fost aplicate amenzi în valoare de 135.000 lei. „În urma inspecţiilor efectuate, pentru neconformităţile constatate au fost aplicate 3 sancţiuni contravenţionale – amenzi în valoare de 135.000 lei pentru depozitare ilegală de deşeuri şi neatingerea nivelului de pregătire pentru reutilizare şi reciclare de minimum 50% din masa totală generată, conform prevederilor art. 60, alin. 1, lit. l şi art. 17, alin. 5, lit. b din OUG nr.92/2021 privind regimul deşeurilor. Totodată, au fost impuse măsuri de remediere a deficienţelor constatate”, informează sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă