Bulgaria va solicita stoparea importului de ouă din Ucraina, la viitoarea reuniune a Consiliului Uniunii Europene pentru Agricultură și Pescuit de la Bruxelles. La acest Consiliu, Bulgaria va fi reprezentată de ministrul Agriculturii în exercițiu, Gheorghi Tahov.
În cadrul întrevederii, miniștrii agriculturii din țările membre vor discuta despre situația de pe piețele agricole ca urmare a invaziei ruse în Ucraina.
„La insistenţele Asociaţiei Crescătorilor de Păsări, Bulgaria va solicita interzicerea importului de ouă ucrainene”, a spus ministrul Tahov, potrivit Rador Radio România.
„Fără o decizie a Comisiei Europene, noi nu putem face nimic. Primul pas pe care l-am făcut a fost ca printr-un regulament, să includem mai întâi aceste mărfuri, ouăle, printre produsele cu taxă mai mare, dar deja facem un alt pas – la viitorul Consiliu, vom cere interzicerea lor”, a declarat Gheorghi Tahov pentru BNR.
De asemenea, miniștrii agriculturii din statele membre UE vor revizui cel de-al doilea an de implementare a planurilor strategice în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC).
Sursa: MEDIAPOOL / Rador Radio România / Traducerea: Mirela Petrescu
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți