foto: freepik.com
Elaborarea și prezentarea unui meniu într-un spital în Italia este o activitate care în prezent este atribuită de cele mai multe ori unor firme de catering, pe baza indicațiilor nutriționale foarte precise oferite de spital. Foarte puține unități mai prevăd în buget o bucătărie proprie, cu personal plătit exclusiv pentru acest tip de activitate.
Mâncarea este pregătită de firme de catering selecționate în baza unei licitații, iar meniul pe care acestea îl furnizează este decis de nutriționiștii și tehnicienii responsabili de dietă ai spitalului. Și tot ei controlează dacă meniurile furnizate îndeplinesc apoi criteriile cerute.
Meniul complet ajunge apoi la pacient, distribuit de personalul din secție, direct pe tavă individuală, în caserole închise. Imagini de genul celor familiare în spitalele din România, în care un cărurior plin cu oale se plimbă pe holuri, nu mai există de câteva decenii, deja. Iar în fișa postului infirmierelor se regăsește și hrăniea pacienților: de fapt asta face tot timpul personalul similar infirmierelor din România, se ocupă de igiena, hrana și trasportul la investigații și terapii al pacienților, după un program foarte bine definit. Cine nu poate mânca singur este hrănit de personal, regulă absolută de la care nimeni nu abdică.
Pe ce criterii este stabilit meniul
După cum explică pentru publicația ilgiornaledelcibo.it, medicul Luisa Zoni, responsabilul cu nutriția pacienților de la spitalul Sant Orsola de la Bologna – unul dintre puținele care încă mai prepară mâncarea în regie proprie, meniul este stabilit pe baza unor norme privitoare la necesitățile nutritive și energetive actualizate, în anul 2021, elaborate de SINU, Società Italiana di Nutrizione Umana. Aceste nevoi variază în funcție de vârstă, sex, activitate fizică, stare de sănătate a pacientului.
Pe baza lor, medicii nutriționiști ai unei unități medicale stabilesc compoziția meniului din punct de vedere nutrițional pentru fiecare dintre secțiile spitalului – câte proteine, carbohidrați, grăsimi, fibre etc trebuie incluse în meniu, în baza tipului de nevoie și al limitelor date de patologiile specifice. Totodată, dincolo de opțiunile din punct de vedere nutrițional, sunt respectate obiceiurile culturale sau religioase ale pacienților.
Ulterior, pe baza lor, tehnicienii elaborează meniurile propriu zise, cu procente bine definite legate de toți macronutrienții de mai sus, dar și de micronutrienți, cum ar fi sodiu, calciu, fosfor, magneziu etc. Acesta este punctul de pornire de la care se stabilesc ulterior gramajul diferitelor alimente din componența meniului, pe care îl transmit apoi firmei de catering. Criteriul general de referință în formularea acestor meniuri în spital îl reprezintă dieta mediteraneană, mai spune medicul citat.
Cele mai multe spitale au afișat meniul pe site, în baza principiului transparenței instituționale.
Exemplu concret de meniu într-un spital de la Milano
Am avut experiențe personale în mai multe spitale în zona Milano. Meniul era similar, fie că spitalul era de stat sau privat, sub contract cu casa de asigurări de sănătate (ASL).
-dimineața: ceai, lapte, lapte cu cacao sau iaurt, la alegere, alături de pâine, biscuiți, unt, gem, miere (reflectă stilul de mic dejun în Italia)
-la prânz: primul fel paste, fie cu sos de roșii, fie cu pesto, fie doar cu parmezan; alteori, risotto; al doilea fel, carne sau pește în diferite tipuri de sos, cu legume și/sau piure de cartofi sau de mazăre, cu un fruct pe post de desert, și puțină pâine
-seara: același tip de meniu ca la prânz, dar mai redus ca și cantitate
La fiecare început de săptămână ajungea la pacienți o foaie cu mai multe propuneri de meniu și ei alegeau meniul pentru prânz și cină al fiecărei zile a săptămânii. Periodic, în sala de lectură a spitalului responsabilul cu nutriția discuta cu pacienții și aparținătorii și explica de ce au fost alese și propuse meniurile în derulare. Încerca, practic, să ofere o explicație științifică pe înțelesul general, pornind de la axioma că alimentația face parte din planul terapeutic general. În plus, nutriționista încerca să facă și educație alimentară utilă pentru perioada post spitalicească.
