Dulceţuri aromate, must şi cârnaţi de Pleşcoi la Târgul „Toamna Buzoiană”

Dulceţuri aromate, must şi cârnaţi de Pleşcoi la Târgul „Toamna Buzoiană”

Dulceţuri aromate, must şi cârnaţi de Pleşcoi la Târgul „Toamna Buzoiană”
Sursa foto: Unsplash / Alexandr Podvalny

Primăria municipiului Buzău şi Direcţia pentru Agricultură Judeţeană organizează, în perioada 20-22 septembrie, cea de-a XVIII-a ediţie a Târgului „Toamna Buzoiană”, transmite Agerpres.

Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc în data de 20 septembrie, începând cu ora 18,00, în spaţiul alocat Târgului Drăgaica. „Acest târg de tradiţie a devenit un loc de întâlnire între trecut şi prezent, între gusturile autentice ale pământului şi vibraţia contemporană a comunităţii noastre. Pe parcursul celor trei zile de sărbătoare, veţi putea redescoperi esenţa gastronomiei buzoiene şi meşteşuguri unice. Dulceţuri şi gemuri bogate în arome, legume atent selectate şi condimente îşi vor găsi locul în cămara fiecărui vizitator. Producătorii locali vă vor îmbia cu preparate tradiţionale, precum pastrama de oaie, micii rumeniţi şi cârnaţii de Pleşcoi, alături de deserturi specifice anotimpului. În pahare, mustul va curge proaspăt, oferind fiecărui vizitator savoarea bogată a podgoriilor buzoiene”, informează organizatorii.

Pe lângă oferta gastronomică, cei care vizitează târgul vor avea parte şi de un program artistic oferit de artişti locali şi invitaţi speciali.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă