Ordinul preşedintelui ANPC de stopare a fenomenului prin care comercianţii scad gramajul produselor, dar lasă preţurile la fel, ar putea fi publicat cel târziu luni în Monitorul Oficial

ANPC, produse alimentare, preturi Sursa foto: Unsplash / Daria Volkova
Prim-ministrul Marcel Ciolacu anunţat miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că ordinul preşedintelui ANPC de stopare a fenomenului prin care comercianţii scad gramajul produselor, dar lasă preţurile la fel, a fost finalizat şi ar putea fi publicat cel târziu luni în Monitorul Oficial, avertizând că vor fi aplicate sancţiuni dure pentru nerespectarea acestei obligaţii, transmite News.ro.
”Este gata şi ordinul preşedintelui ANPC de stopare a fenomenului prin care comercianţii scad gramajul produselor, dar lasă preţurile la fel. Această formă de înşelăciune împotriva consumatorilor se încheie!”, a anunţat şeful Executivului la începutul şedinţei de Guvern.
El a precizat că miercuri va fi finalizată procedura de consultare la nivel european şi cel târziu luni putem avea actul publicat în Monitorul Oficial. ”Producătorii trebuie să semnaleze vizibil pe ambalaj că au redus gramajul, iar preţul produsului este neschimbat. Şi aplicăm sancţiuni dure pentru nerespectarea acestei obligaţii!”, a avertizat Ciolacu.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *