Pizza egal fericire? Triptofanul, un aminoacid esențial prezent în aluat și în mozzarella, este un precursor al serotoninei

Un fost vânzător de cartofi la marginea drumului prepară acum pizza ”Fermier”, la Slobozia Moară, județul Dâmbovița foto: g4food.ro

Există o explicație științifică pentru faptul că pizza ne dă o stare de bine. Potrivit nutriționistei italiene Jolanda Grillone, citată de Corriere della Sera, în acea pizza aburindă și râvnită de orice locuitor al planetei, se găsește mult triptofan – un aminoacid esențial prezent în mozzarella și în aluatul de pizza de calitate. Această substanță este utilizată de corpul nostru pentru a produce serotonină, un neurotransmițător care contribuie la stare de bine, explică ea. Serotonina, sau așa zisul „hormon al fericirii”.

Triptofanul se regăsește cu precădere în lapte, lactate și brânzeturi, în pește și carne, dar și în fructe.

Mai mult, spune ea, într-o dietă echilibrată se poate regăsi și pizza din când în când. „Roșiile sunt pline de licopen, un puternic antioxidant din familia carotenoizilor, care îi conferă culoarea roșie caracteristică și au multe proprietăți benefice. Apoi, busuiocul este și el cunoscut pentru proprietățile antioxidante, antiinflamatorii și digestive”, mai spune nutriționista.

Ea citează și un studiu efectuat cu câțiva ani în urmă la o universitate din Napoli, în care sunt expuse pe larg toate proprietățile benefice ale unei pizza de calitate. Potrivit studiului, ”dacă este preparată cu ingrediente de primă calitate  și cu ulei de măsline extravirgin, are un impact pozitiv asupra sănătății, datorat în primul rând prezenței antioxidanților, reprezentantați în bună măsură de seleniu, vitamina C, carotenoizi, vitamina E, polifenoli, flavonoizi”.

Dar cum rămâne cu caloriile?

Pe de altă parte, explică un alt nutriționist în același articol, „ceea ce contează este bilanțul caloric al întregii zile, nu al unei singure mese. Este important ca atunci când optăm pentru o pizza să renunțăm la pâine și să existe un echilibru nutrițional la mesele următoare”.

Un fel de a spune că putem din când în când exagera cu câte o pizza, cu condiția să ponderăm caloriile la următoarele mese. Și nu spune nimeni că trebuie să mâncăm o pizza întreagă.

 

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

foto: g4food.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *