Măslinul milenar Echraf din Tunisia, cel mai bătrân din Africa/În ciuda vârstei înaintate, continuă să producă măsline

Măslinul milenar Foto: greekcitytimes.com

Măslinul milenar Echraf, cu rădăcini care ajung până la 21 de metri sub pământ şi ramuri care se întind pe o distanţă de 12 metri, a fost recunoscut oficial de Institutul Tunisian al Măslinului drept cel mai bătrân măslin de pe continentul african, depăşindu-l pe Akkarit, din sudul aceleiaşi ţări, în vârstă de 900 de ani, relatează vineri agenţia de presă din Emiratele Arabe Unite, WAM, transmite Agerpres.

În pofida vârstei sale înaintate, măslinul Echraf continuă să producă fructe, deşi în cantităţi din ce în ce mai mici din cauza secetei şi a schimbărilor climatice. Locuitorii susţin că uleiul de măsline produs din fructele măslinului Echraf are o aromă unică, de migdale.

Producţia de ulei obţinut din fructele măslinului a scăzut de la aproximativ 600 de kilograme de ulei, în urmă cu 15 ani, la doar 250 de kilograme anul trecut. În unii ani, copacul nu produce deloc măsline.

Un alt măslin despre care se crede că are o vechime de peste 2.000 de ani este Elia Vouvon (foto) și se află în insula Creta, în satul Ano Vouves. Măslinul are o circumferinţă a trunchiului de 12,50 metri şi un diametru de 4,60 metri, potrivit greekcitytimes.com 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Foto: greekcitytimes.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *