România dispune de un climat favorabil pentru culturile proteice, asigură Comisia Europeană în documentul care cuprinde recomandările făcute autorităților de la București pentru conceperea Planului Național Strategic ( PNS ), în baza căruia vor fi alocate fondurile europene în următorul exercițiu financiar ( 2021 – 2027 ).
Includerea culturilor proteice în planul de rotație a culturilor conceput de fermieri va aduce beneficii, prin îmbunătățirea calității solului și reducerea utilizării îngrășemintelor.
Anul acesta, fermierii români au cultivat cu soia o suprafață totală de 165.460 de ha. Pe primul loc se situează Italia, cu 256.130 de ha, urmată de Franța, cu 186.000 de ha.
Cultivatorii de soia încasează o subvenție anuală europeană numită sprijin cuplat, al cărei cuantum a fost anul trecut 212, 88 euro/ha.
Uniunea Europeană încurajează culturile proteice, ca alternativă a proteinelor animale. Totodată, soia este utilizată ca hrană în sectorul zootehnic. În acest scop, statele membre importă hrană pe bază de soia din Statele Unite și Brazilia, dar soia sosită de pe cele două continente americane este modificată genetic ( OMG ), în timp ce Uniunea Europeană interzice fermierilor să cultive soia modificată genetic.
Soia este aliment aliment esențial în meniurile pe bază de plante, fiind materie primă pentru laptele vegetal și pentru brânza tofu. De asemenea, intră în compoziția burgerilor vegetali, tot mai prezenți în oferta marilor companii internaționale de fast food.
foto agweb.com