Firma Vivendi Food SRL a primit cea mai mare sumă acordată prin Programul INVESTALIM, finanțat de la bugetul de stat: aproape 236 milioane de lei / Acționarul unic, inculpat de DNA, în 2013

AFIR, Investalim, alimente, ajutor de stat Sursa foto: Unsplash / Mufid Majnun

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a declarat eligibilă firma Vivendi Food S.R.L. să încaseze cea mai mare sumă acordată prin Programul INVESTALIM, finanțat de la bugetul de stat, 235.989.026 de lei. Valoarea totală a investiției se ridică la 406.416,384 de lei. 

Publicația Economedia a scris la începutul acestui an că acționarul unic și administrator al Vivendi Food este Mihai Răzvan Țigănilă, inculpat într-un dosar DNA din 2013 care privea o schemă infracțională derulată prin peste o sută de firme în industria cărnii. Țigănilă era acuzat de DNA că ar fi avut rolul de asociat la mai multe firme-fantomă implicate într-un circuit evazionist intracomunitar. 

Obiectul de activitate al firmei Vivendi Food SRL este „Intermedieri în comerțul cu produse diverse”.

Pe locul doi se află compania Barret Family S.R.L., cu sediul în Râmnicu Vâlcea, cu un ajutor de stat de 234.891.695 de lei. Firma are ca obiect de activitate cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase. 

Pe locul trei, SC Cris-Tim Family Holding SRL, cu sediul în Filipeștii de Pădure, județul Prahova, cu  226.557.286 de lei. Firma are ca obiect de activitate fabricarea produselor din carne (inclusiv din carne de pasăre). 

Consultă integral lista beneficiarilor eligibili în Programul INVESTALIM.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat joi, 1 august, pe site-ul propriu, Listele solicitanților eligibili care au depus proiecte prin intermediul Programului național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare INVESTALIM,  în cadrul a două sesiuni organizate între  27 octombrie – 27 decembrie 2023, anunță agenția pe site-ul propriu. 

În urma procesului de evaluare și de analiză a cererilor de acord pentru finanțate au fost declarați eligibili 41 de procesatori din domeniul agroalimentar care au solicitat finanțare nerambursabilă pentru înființarea de unități noi de producție, precum și pentru extinderea capacităților existente sau diversificarea producției.

Schema de ajutor de stat dispune, pentru perioada 2023 – 2026, de un buget total de 590 de milioane de euro, asigurat de la bugetul de stat şi acordat de Guvernul României.

Citește și AFIR: 41 de procesatori care au solicitat finanţare nerambursabilă, declaraţi eligibili în cadrul schemei de ajutor de stat INVESTALIM / Fondurile pot fi folosite pentru construirea sau dezvoltarea de fabrici 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Comentarii

  1. La aceste fonduri este interesat de vazut si cifra de afaceri comparativ cu suma primita…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *