Noi focare de pesta micilor rumegătoare confirmate în localităţile tulcene Stejarul şi Babadag/ Aproape 9000 de oi şi capre, afectate / “Rămâne în vigoare interzicerea expedierii în afara zonelor de restricţie a animalelor vii”

pesta ovine si caprine Sursa foto: Pexels/Villager Boy

Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA) a confirmat noi focare de pesta micilor rumegătoare (PMR) în probele prelevate de la oi din localităţile Stejarul şi Babadag din judeţul Tulcea, a anunţat vineri seara Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat, animalele de la care au fost recoltate probele provin din şapte exploataţii comerciale de tip A şi patru gospodării ale populaţiei aflate în apropierea focarelor deja confirmate sau au fost în contact cu acestea, fiind afectate 8.814 oi şi capre.

În urma confirmării prezenţei virusului, serviciile veterinare judeţene au intervenit de urgenţă. Astfel, Centrul Local de Combatere a Bolilor din judeţul Tulcea a dispus, conform planului de măsuri adoptate, uciderea imediată a ovinelor şi caprinelor din exploataţiile afectate pentru a preveni răspândirea bolii, precum şi neutralizarea carcaselor prin îngropare în locaţii autorizate.

Având în vedere că noile focare se află în zonele de restricţie deja stabilite în data de 24 iulie (zona de protecţie la 25 km de la primul focar, care include toate celelalte focare din interiorul său, zona de supraveghere extinsă la 35 km, iar zona de supraveghere suplimentară rămâne la 45 km de la primul focar), nu se vor institui restricţii suplimentare.

“Rămâne în vigoare interzicerea expedierii în afara zonelor de restricţie a animalelor vii, ovine şi caprine, precum şi a materialului seminal, ovulelor, embrionilor, produselor secundare de origine animală, pieilor şi blănurilor. Au fost informate ţările terţe unde România desfăşoară operaţiuni de export cu ovine şi caprine despre situaţia epidemiologică existentă şi despre măsurile instituite de autorităţi. Conform procedurilor, au fost notificate Comisia Europeană şi Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animală”, se spune în comunicat.

Anchetele epidemiologice sunt în desfăşurare.

În contextul confirmării de noi focare de boală, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a solicitat convocarea Centrului Naţional de Combatere a Bolilor (CNCB).

Printre măsurile adoptate în cadrul şedinţei CNCB au fost: interzicerea tuturor transporturilor de ovine sau caprine vii înspre şi dinspre zonele de restricţii prevăzute; interzicerea păşunatului în zonele de restricţii, iar acolo unde nu este posibil, interzicerea folosirii aceleiaşi păşuni de mai multe turme, astfel încât contactul dintre turme sa fie eliminat; depistarea, verificarea, descurajarea şi, după caz, sancţionarea transporturilor clandestine, ilegale sau frauduloase de animale vii, în special de oi, capre şi porci; obligativitatea autorităţilor publice locale – din zonele de restricţii pentru PRM să asigure soluţii de neutralizare a carcaselor/cadavrelor de animale vii provenite din exploataţiile zootehnice de pe raza teritorial competentă; stabilirea de reguli suplimentare de mişcare şi testare a animalelor vii din import/comerţ intracomunitar sau destinate exportului/comerţului intracomunitar.

Pesta micilor rumegătoare este o boală virală gravă, care nu afectează omul, dar afectează rumegătoarele mici, respectiv ovinele şi caprinele. Boala se transmite în principal prin contact direct. Mortalitatea în cazul animalelor infectate poate ajunge la 70%.

“ANSVSA solicită operatorilor economici din România implicaţi în activitatea de comerţ cu rumegătoare să respecte instrucţiunile transmise de ANSVSA prin intermediul DSVSA judeţene, pentru a îşi proteja efectivele de rumegătoare mici de această boală. Orice suspiciune de boală trebuie notificată în cel mai scurt timp DSVSA judeţene. ANSVSA solicită sprijinul fermierilor din sectorul ovine şi caprine şi al cetăţenilor în aplicarea măsurilor de biosecuritate, anunţarea imediată a serviciilor veterinare despre suspiciunile la animale şi la respectarea tuturor măsurilor dispuse de autorităţi pentru a împiedica răspândirea acestei boli pe teritoriul ţării noastre. La această oră, situaţia este sub control, sunt instituite toate măsurile necesare pentru gestionarea focarelor de PRM şi pentru prevenirea răspândirii virusului”, precizează Autoritatea.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *