Studiu: Schimbările climatice cauzează mai multe schimbări extreme la regimul precipitaţiilor şi furtuni mai violente

desert foto: pixabay.com

Schimbările climatice determină modificări ale regimului precipitaţiilor în întreaga lume, au afirmat oamenii de ştiinţă într-un studiu publicat vineri, putând intensifica, de asemenea, taifunurile şi alte furtuni tropicale, relatează Reuters, transmite Agerpres.

Taiwan, Filipine şi apoi China au fost lovite săptămâna aceasta de cel mai puternic taifun din acest an, şcolile, companiile comerciale şi pieţele financiare fiind închise din cauza intensităţii vântului, de până la 227 km/h. Pe coasta de est a Chinei, sute de mii de persoane au fost evacuate înainte ca taifunul să atingă zona de uscat, joi.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, furtunile tropicale mai intense fac parte dintr-un fenomen mai extins, de extreme meteorologice determinate de creşterea temperaturilor. Cercetătorii, conduşi de Zhang Wenxia de la Academia de Ştiinţe din China, au studiat date meteorologice istorice şi au constatat că aproximativ 75% din suprafaţa terestră a înregistrat o creştere a “variabilităţii precipitaţiilor” sau oscilaţii mai mari între vremea umedă şi cea secetoasă.

Încălzirea temperaturilor a sporit capacitatea atmosferei de a reţine umiditatea, ceea ce cauzează fluctuaţii mai mari ale precipitaţiilor, au afirmat oamenii de ştiinţă într-un articol publicat în revista Science. „(Variabilitatea) a crescut în majoritatea locurilor, inclusiv în Australia, ceea ce înseamnă perioade mai ploioase şi perioade mai secetoase”, a declarat Steven Sherwood, om de ştiinţă la Centrul de cercetare a schimbărilor climatice de la Universitatea New South Wales, Australia, care nu a fost implicat în acest studiu. Acest lucru va creşte pe măsură ce încălzirea globală continuă, sporind riscul de secetă şi/sau inundaţii.

Furtuni mai puţin, dar mai intense 

Oamenii de ştiinţă cred că schimbările climatice remodelează şi comportamentul furtunilor tropicale, inclusiv al taifunurilor, făcându-le mai puţin frecvente, însă mai intense. “Cred că o creştere a vaporilor din atmosferă reprezintă cauza finală a tuturor acestor tendinţe spre fenomene hidrologice extreme”, a declarat Sherwood pentru Reuters. Taifunul Gaemi, care a ajuns în Taiwan miercuri, a fost cel mai puternic care a lovit această insulă în ultimii opt ani.

Deşi este dificil ca evenimente meteorologice individuale să fie puse pe seama schimbărilor climatice, modelele prevăd că încălzirea globală face ca taifunurile să fie mai puternice, a declarat Sachie Kanada, cercetătoare la Universitatea Nagoya din Japonia. “În general, încălzirea temperaturii suprafeţei mării este o condiţie favorabilă pentru dezvoltarea ciclonilor tropicali”, a spus ea. În “Cartea albastră” asupra schimbărilor climatice, publicată luna aceasta, China a afirmat că numărul taifunurilor din Pacificul de Nord-Vest şi Marea Chinei de Sud a scăzut semnificativ din anii 1990, însă a precizat că acestea devin mai puternice.

Taiwanul a afirmat, de asemenea, în raportul său privind schimbările climatice publicat în luna mai, că este probabil ca schimbările climatice să reducă numărul total al taifunurilor din regiune, în timp ce fiecare dintre aceste fenomene va deveni mai intens. Scăderea numărului de taifunuri se datorează modelului inegal de încălzire a oceanelor, temperaturile crescând mai rapid în vestul Pacificului decât în est, a explicat Feng Xiangbo, cercetător în domeniul ciclonilor tropicali la Universitatea din Reading, Anglia. Capacitatea vaporilor de apă din atmosfera joasă ar urma să fie cu 7% mai mare pentru fiecare creştere a temperaturilor cu 1 grad Celsius, iar precipitaţiile provocate de ciclonii tropicali din Statele Unite ar urma să crească cu până la 40% pentru fiecare grad în plus, a spus Xiangbo.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

foto: pixabay.com

Comentarii

  1. Nu sunt schimbari climatice, este pretul platit ptr departarea omului de Dumnezeu.
    Satana cere ca oamenii sa fie cernuti, majoritatea decide sa traiasca in bezna indiferentei si a lipsei de Hristos.
    In trecutul duhovnicesc al omului aceste “schimbari climatice” sunt istorisite in Scriptura.
    Cel mai cunoscut exemplu este cel al Sf Prooroc Ilie care la rugaciunile lui a inchis cerurile 3 ani si jumatate cu seceta aspra pana cand poporul ales de Dumnezeu s a intors la El si nu a mai slujit idolilor.
    Aviz celor de azi !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *