Guvernul a alocat 270 de milioane de lei, credite de angajament şi peste 570 de milioane lei credite bugetare către bugetul Ministerului Agriculturii, pentru sprijinirea producătorilor

agricultura, motorina, guvern
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat după şedinţa Executivului că Guvernul a alocat 270 de milioane de lei, reprezentând credite de angajament şi peste 570 de milioane lei credite bugetare către bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru sprijinirea producătorilor agricoli, pentru motorina utilizată în agricultură, susţinerea activităţii de investiţii în creşterea suinelor şi în sectorul avicol, precum şi pentru susţinerea activităţii ministerului şi a structurilor subordonate, transmite News.ro.
”Fonduri suplimentare sunt destinate şi pentru sprijinirea producătorilor agricoli prin subvenţionarea accizei pentru motorina utilizată în agricultură, susţinerea activităţii de investiţii în creşterea suinelor şi în sectorul avicol, precum şi pentru susţinerea activităţii ministerului şi a structurilor subordonate”, a transmis purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Mihai Constantin a precizat că în acest sens a fost aprobată alocarea a 270 de milioane de lei, reprezentând credite de angajament şi peste 570 de milioane lei credite bugetare către bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Purtătorul de cuvânt al Executivului a mai anunţat că Ministerul Culturii va beneficia, de asemenea, de aproape 7 milioane de lei în plus pentru finanţarea unor proiecte culturale.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *