Cuvintele-cheie care descriu sectorul agricol românesc din prezent sunt „schimbare” și „transformare”. Fermierii trebuie să jongleze cu adaptarea la modificările climatice, cu conformarea la noile metodologii și reglementări legate de sustenabilitate, dar și să facă față necesităților crescute de investiții în tehnologii care asigură sau sporesc eficiența fermelor, a susținut Liviu Dobre, CEO Agricover Holding, cel mai mare distribuitor de inputuri agricole din România, într-un interviu acordat pentru Economedia.
În acest sens, se observă faptul că, în cazul fermierilor mari, adoptarea noilor tehnologii pentru agricultura de precizie este un fenomen din ce în ce mai frecvent. CEO-ul Agricover se referă la fermierii care „dețin suprafețe mari, sunt activi în piață și au performanțe aliniate cu fermele europene.”
A doua se referă la nevoia de noi tehnologii – „nu în mod generic, ci unele care să facă posibile măsurile de sustenabilitate și care să crească eficiența, de la economia de combustibil sau de apă și până la aplicarea țintită a fertilizatorilor pe parcele, spune reprezentantul Agricover.”
A treia: nevoia de a aduce noi specialiști în ferme, care să asigure schimbul de generații necesar pentru adaptarea rapidă la noile moduri de a face agricultură.
„Dezvoltăm acum proiecte de digitalizare a procesului de recrutare și vom trece la o versiune actualizată a soluțiilor CRM la nivelul întregului grup, cu funcționalități extinse”, afirmă CEO-ul.
„Agricultura de mâine, nu de poimâine, este tehnologizată și digitală” susține Liviu Dobre, cu mențiunea că aceste procese sunt deja în derulare. Agricultura serioasă, care participă la piață, are nevoie de tehnologizare, fapt pentru care Agricover a dezvoltat produse și servicii precum platforma de agricultură digitală CROP360, care facilitează monitorizarea culturilor și intervențiile de precizie asupra acestora. Mai mult, „anticipând viitorul agriculturii autonome și inteligente”, Agricover distribuie drone care permit monitorizarea culturilor și realizează diverse lucrări
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți