Producția de nuci din România, cea mai mare din UE în 2023 / Procesator: Cererea este tot mai mare. În țară am avut creșteri de peste 300%

nuci

Recolta din 2023 a plasat țara noastră pe primul loc în topul producătorilor din Uniunea Europeană, potrivit Pro TV. Nucile românești se vând tot mai bine. Folosite în mod tradițional pentru cozonaci, dulceață și alte prăjituri, acestea au devenit un ingredient principal în alimentație.

În patru ani, numărul nucilor plantați în ferme a crescut cu peste 400.000. Avem, oficial, peste 2,3 milioane de pomi.

Unul dintre cei mai mari procesatori de nuci din țară vinde peste 5.000 de tone pe an. Cererea este tot mai mare „În țară am avut creșteri de peste 300%”, a declarat Adrian Drâmbărean, director tehnic.

De asemenea, un bărbat din Alba a plantat în 2014 peste o mie de nuci, din mai multe soiuri românești, pe mai bine de zece hectare. Acum, pomii au peste trei metri înălțime „Primul an de cules sperăm la în jur de o tonă la hectar, fiind 10 hectare, 10 tone de nucă. După intrarea pe rod undeva la 40-50 de ani ei pot să fie exploatați. De anul trecut am început un proces de reconversie ecologică”, a spus Alex Urca, proprietar livadă.

Situația pe ani a numărului de nuci arată astfel, potrivit Institutului Național de Statistică:

2019- 1.936.247
2020 – 2.006.104
2021 -2.088.047
2022 – 2.351.612

Recolta de anul acesta se anunță a fi una bună, spune un pomicultor din Arad „Nucile le vindem pe piață la Obor, în același timp vând și la cofetării. Din nucă se poate face și dulceață la început când sunt ele mici, se poate face lichior din nucă,” a comunicat Georgel Panțiruc, pomicultor.

Sursă foto: Pixabay.com

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *