Agroserv Măriuța, compania care deține brandul Lăptăria cu Caimac, a încheiat primul semestru din 2026 cu o cifră de afaceri de 48,2 milioane de lei, cu 5% sub nivelul din aceeași perioadă a anului trecut. Profitul net a coborât la 1,2 milioane de lei, în contextul costurilor mai mari și al consumului prudent, relatează Economedia.
Scăderea cifrei de afaceri a fost influențată în principal de decalajul activității agricole. Recoltarea culturilor de grâu și rapiță a început abia la finalul lunii iunie, astfel că veniturile aferente nu au fost facturate și nu se regăsesc în rezultatele primului semestru.
Compania estimează că veniturile aferente recoltei de aproximativ 10.300 de tone se vor reflecta în rezultatele din trimestrul al treilea.
Fabrica de procesare, principala linie de business a Agroserv Măriuța, a generat venituri de 39,6 milioane de lei în primele șase luni ale anului, în creștere cu 3% față de S1 2025.
Creșterea a avut loc într-o piață în care consumul a scăzut, iar promoțiile au devenit mai frecvente. Compania spune că volumele fabricii au crescut cu 13% față de perioada similară din 2025.
Unul dintre factorii care au susținut evoluția a fost creșterea ponderii laptelui produs în ferma proprie și utilizat în fabrică, de la 65% în S1 2025 la 74% în S1 2026.
Un avans important a fost înregistrat de gama de kefir, ale cărei volume vândute au crescut cu 83% față de primul semestru al anului trecut.
„În acest context, am continuat să implementăm consecvent strategia noastră de dezvoltare, prioritizând consolidarea relațiilor comerciale și creșterea cotei de piață, cu rol esențial în susținerea creșterii și crearea de valoare pe termen lung”, a transmis Cornel Dănilă, director general Agroserv Măriuța.
Potrivit acestuia, strategia comercială a avut un efect temporar asupra marjelor și profitabilității, compania urmând să se concentreze în a doua parte a anului pe îmbunătățirea graduală a marjelor.
Ferma Agroserv Măriuța a produs 7,2 milioane de litri de lapte în primul semestru, ușor sub nivelul din S1 2025.
Compania a redus cantitatea de lapte colectată, în contextul prețului redus de vânzare pentru laptele materie primă. În același timp, cantitatea de lapte crud vândută către terți a scăzut, deoarece o parte mai mare din producție a fost direcționată către fabrica proprie.
Activitatea de zootehnie a generat venituri de 8,1 milioane de lei, cu 18% mai puțin decât în primul semestru din 2025. Scăderea a fost determinată de cantitatea mai mică de lapte produsă și de prețul redus al laptelui, efect parțial compensat de vânzarea unui număr mai mare de junici.
La nivelul întregii companii, veniturile din exploatare au ajuns la 65,9 milioane de lei, nivel apropiat de cel din S1 2025.
Veniturile au fost susținute și de creșterea subvențiilor, care au ajuns la 1,3 milioane de lei, față de 0,1 milioane de lei în primul semestru al anului trecut. Diferența este explicată în principal prin recunoașterea subvenției pentru motorină aferente perioadei, în contextul creșterii costurilor cu carburanții.
În schimb, cheltuielile din exploatare au crescut cu 3%, până la 60,5 milioane de lei. Compania indică drept factori inflația, evoluția prețurilor la combustibili și deprecierea leului față de euro.
Aceste evoluții au avut efect inclusiv asupra costurilor furnizorilor care depind de motorină, precum cei din zona materialelor plastice, logisticii și detergenților.
Rezultatul operațional a fost de 5,4 milioane de lei, cu 23% sub nivelul din S1 2025.
Profitul net s-a ridicat la 1,2 milioane de lei, în scădere cu aproximativ 66% față de perioada similară a anului trecut. Rezultatul este însă în linie cu Bugetul de Venituri și Cheltuieli aprobat pentru 2026.
Cornel Dănilă spune că primul semestru a fost caracterizat de instabilitate atât la nivelul costurilor, cât și al consumului.
„Pe de o parte, costurile furnizorilor au fost influențate de evoluția prețului motorinei, iar pe de altă parte, consumatorii au rămas prudenți, pe fondul unei puteri de cumpărare reduse și al unui interes tot mai ridicat pentru produsele aflate la promoție”, a declarat directorul general.
Pentru a doua parte a anului, compania estimează că prețul motorinei va rămâne instabil, ceea ce ar putea genera în continuare fluctuații ale costurilor furnizorilor. În același timp, conducerea Agroserv Măriuța anticipează o revenire graduală a consumului.
„În acest context, estimarea noastră este că bugetul aprobat pentru anul 2026 va fi realizat integral”, a mai transmis Cornel Dănilă.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți