Industria HoReCa traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani. Mai bine de jumătate dintre restaurante au înregistrat scăderi ale cifrei de afaceri în primele luni din 2026, iar numărul cererilor de insolvență a crescut cu aproximativ 50%, potrivit unui studiu realizat de HORA în rândul membrilor organizației, informează Economedia.
Datele au fost prezentate de Radu Tănase, director executiv HORA, în cadrul emisiunii „Harta de Impact”, realizată de Ioana Câmpean, redactor-șef G4Media.ro, și Elena Deacu, redactor-șef Economedia.
Potrivit studiului, primele patru luni ale anului au adus o deteriorare semnificativă a principalilor indicatori financiari din industrie.
Astfel:
Reprezentanții HORA spun că, pe lângă rezultatele financiare mai slabe, pe piață se observă și un număr tot mai mare de restaurante scoase la vânzare.
„Am văzut multe afaceri din industrie care au ieșit la vânzare. Poate că temerea că se întâmplă ceva rău i-a făcut pe unii să își vândă companiile”, a declarat Radu Tănase.
În același timp, organizația atrage atenția că numărul cererilor de insolvență a crescut cu circa 50% față de perioada anterioară.
Directorul executiv al HORA consideră însă că această evoluție reflectă și un proces de selecție naturală a pieței.
„Foarte probabil ca acele companii să fi avut deja dinainte probleme foarte mari. Putem spune că e și o epurare a pieței. Poate sunt și unele companii care nu au avut încotro. Piața nu are nevoie de companii care să nu funcționeze. Aș lua-o ca pe un semn că ne curățăm de anumite lucruri. Se înțelege că nu oricine se naște antreprenor în industria ospitalității. Oricine deschide un restaurant trebuie să se documenteze înainte”, a afirmat acesta.
Potrivit HORA, una dintre principalele provocări rămâne creșterea costurilor cu forța de muncă, inclusiv ca urmare a majorării salariului minim. În aceste condiții, multe companii sunt nevoite să reducă alte cheltuieli pentru a-și menține activitatea.
În același timp, deficitul de personal continuă să afecteze sectorul, iar restaurantele își completează echipele prin recrutarea de angajați din afara Uniunii Europene.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți