Carnea de miel și produsele obținute din lapte de oaie sau capră fac parte din tradiția gastronomică românească. În spatele acestor alimente se află însă mii de ferme care trec, în prezent, printr-o perioadă extrem de dificilă. Nemulțumiți de situația în care au ajuns, crescătorii de ovine și caprine din întreaga țară anunță un protest de amploare în București.
Printre participanți se vor număra și zeci de fermieri din județul Botoșani, care vor merge în Capitală pentru a cere măsuri urgente în sprijinul sectorului, notează Agerpres.
Potrivit președintelui Asociației Moldoovis Botoșani, Ionică Nechifor, aproximativ 6.500 de crescători de ovine și caprine sunt așteptați să participe la manifestație.
„Asociaţia Moldoovis va merge cu un autocar de oieri”, a precizat Ionică Nechifor.
Protestul este organizat de Asociația Județeană a Crescătorilor de Ovine și Caprine „Corbu” Vaslui și Asociația Regională a Crescătorilor de Ovine și Caprine Corbu Voinești.
Programul acțiunii include un protest în fața Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), urmat de un marș spre Piața Victoriei. Ulterior, aproximativ 5.000 de participanți vor continua manifestația în fața sediului Guvernului.
Potrivit organizatorilor, sectorul ovin din România traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimele decenii. Restricțiile impuse în contextul gestionării focarelor de Pesta Micilor Rumegătoare au afectat mii de exploatații. Iar efectele economice sunt resimțite în întreaga industrie.
Blocarea exporturilor și limitarea activității au pus numeroase ferme într-o situație financiară complicată. Mulți crescători spun că iau în calcul renunțarea la această activitate.
Organizatorii protestului susțin că au transmis în repetate rânduri autorităților propuneri și solicitări pentru rezolvarea problemelor, însă fără rezultate concrete.
„Exporturile au fost blocate, fermele sunt în pragul falimentului, iar numeroşi crescători riscă să renunţe definitiv la această activitate. În tot acest timp, fermierii au transmis numeroase adrese, propuneri şi avertismente către autorităţile competente, fără ca problemele esenţiale să fie soluţionate”, au transmis organizatorii protestului.
Deși protestul îi are în prim-plan pe fermieri, efectele pot ajunge și în farfuriile consumatorilor. Sectorul ovin are un rol important în producția de carne de miel, brânzeturi din lapte de oaie și capră și alte produse tradiționale românești.
Dacă dificultățile economice persistă și tot mai multe ferme își reduc activitatea sau dispar, oferta de produse autohtone ar putea avea de suferit în perioada următoare. În același timp, crescătorii cer măsuri care să permită reluarea activității în condiții normale. Și să ofere predictibilitate unei ramuri importante a agriculturii românești.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți