Când ne gândim la igiena din bucătărie, primul lucru pe care îl facem este, probabil, să ștergem blatul, să spălăm vasele și să clătim bine fructele și legumele. Dar există câteva obiecte pe care le folosim zilnic și cărora nu le acordăm întotdeauna suficientă atenție. Buretele de vase, buretele de sârmă, tocătoarele sau anumite ustensile pot deveni, în anumite condiții, locuri în care se acumulează resturi alimentare și microorganisme. Iar dacă le folosim în continuare fără să le curățăm sau să le schimbăm la timp, putem ajunge să transferăm aceste microorganisme pe vase, suprafețe și, indirect, pe alimente. Și de foarte multe ori spălarea lor cu detergent de vase nu este îndeajuns.
Greu de imaginat că un obiect atât de mic face cam toată treaba de curățenie în bucătărie. Buretele de vase intră zilnic în contact cu resturi alimentare, grăsimi, apă și detergent. Structura lui poroasă reține umezeală și particule de mâncare, iar dacă rămâne umed pentru perioade lungi, poate deveni un mediu favorabil pentru dezvoltarea și acumularea unor microorganisme. În astfel de condiții pot fi întâlnite bacterii precum Salmonella, E. coli sau Staphylococcus, în funcție de contaminarea inițială și de modul în care este utilizat și întreținut.
Asta nu înseamnă că fiecare burete din bucătărie este automat periculos sau că ne vom îmbolnăvi dacă atingem unul. Riscul apare atunci când un burete contaminat este folosit repetat și poate transfera microorganisme pe vase, tacâmuri, blaturi sau alte suprafețe care intră ulterior în contact cu alimentele.
De aceea, când cumpărăm un burete de vase, merită să alegem unul care se poate clăti și stoarce ușor și să evităm să îl lăsăm permanent îmbibat cu apă. După folosire, este important să îl clătim foarte bine, să îl stoarcem și să îl lăsăm să se usuce cât mai repede, într-un loc aerisit. Nu este ideal să îl lăsăm într-o farfurie cu apă sau într-un recipient închis și umed.
Și poate cel mai important lucru: buretele trebuie schimbat regulat. Dacă începe să miroasă neplăcut, își schimbă textura sau aspectul, este momentul să îl înlocuiești. Într-o bucătărie în care gătim frecvent, mai ales dacă pregătim carne crudă, pește sau ouă, este prudent să îl schimbăm mai des și să nu așteptăm până când devine vizibil deteriorat.
Buretele de sârmă este foarte util pentru vasele sau suprafețele pe care s-au prins resturi alimentare, însă tocmai modul în care este construit poate reprezenta o problemă de igienă. Între firele de metal pot rămâne particule de mâncare, grăsime și murdărie, iar dacă buretele este păstrat umed, aceste resturi pot favoriza acumularea microorganismelor.
Mai mult, un burete de sârmă deteriorat poate lăsa mici particule metalice și poate zgâria anumite suprafețe. De aceea, este important să îl clătim foarte bine după utilizare și să îl lăsăm să se usuce complet. Dacă este murdar, ruginit, deformat sau păstrează resturi alimentare care nu mai pot fi îndepărtate, cel mai sigur este să îl aruncăm.
Nu trebuie să uităm niciodată că obiectele de curățenie din bucătărie nu sunt „curate” doar pentru că folosim detergent cu ele. Ele au nevoie, la rândul lor, de igienizare și înlocuire frecventă.
Tocătorul de lemn este unul dintre obiectele preferate în multe bucătării și unul foarte util pentru a tăia… orice pe el. Este plăcut de folosit și, dacă este bine întreținut, poate rezista mult timp. Problema apare atunci când suprafața lui devine foarte zgâriată, prezintă fisuri sau crăpături adânci în care pot rămâne resturi alimentare și umezeală.
O atenție specială trebuie acordată tocătoarelor pe care tăiem carne crudă, în special carne de pasăre. Resturile microscopice de alimente pot rămâne în tăieturile profunde ale lemnului și pot contribui la contaminarea încrucișată dacă tocătorul nu este spălat și uscat corespunzător.
Ideal este să avem tocătoare separate sau, cel puțin, să folosim tocătoare diferite pentru carne crudă și pentru alimente care se consumă fără gătire, precum pâinea, fructele sau legumele. După folosirea pentru carne crudă, tocătorul trebuie spălat foarte bine cu apă caldă și detergent și lăsat să se usuce complet.
Un tocător din lemn foarte deteriorat, cu multe tăieturi adânci, crăpături sau zone care nu mai pot fi curățate eficient, ar trebui înlocuit. Nu este suficient să îl ștergem cu o lavetă și să îl punem la loc în dulap.
Da, este posibil, dar nu trebuie să intrăm în panică. Problema principală nu este existența bacteriilor în bucătărie, acestea pot ajunge acolo foarte ușor, ci modul în care prevenim contaminarea și transferul lor către alimente.
Un exemplu clasic este contaminarea încrucișată: tai carne crudă pe tocător, apoi folosești același tocător, fără să îl speli corespunzător, pentru a tăia roșii sau pâine. Dacă microorganismele de pe carnea crudă ajung pe alimentele consumate ulterior fără preparare termică, riscul de îmbolnăvire poate crește.
De aceea, igiena alimentară nu înseamnă doar să speli bine alimentele. Înseamnă și să ai grijă cu ce le tai, cu ce le speli, pe ce suprafață le așezi și cum depozitezi obiectele pe care le folosești pentru curățenie.
Nu este nevoie să transformăm bucătăria într-un laborator steril. Este suficient să avem câteva obiceiuri simple și constante: să schimbăm buretele de vase înainte să devină degradat sau urât mirositor, să îl clătim și să îl uscăm după utilizare, să spălăm bine bureții și lavetele și să nu le păstrăm permanent umede, să înlocuim bureții de sârmă atunci când sunt foarte murdari sau deteriorați și să verificăm periodic starea tocătoarelor.
La fel de important este să separăm ustensilele folosite pentru alimente crude de cele folosite pentru alimente gata de consum și să spălăm bine suprafețele după manipularea cărnii crude.
Până la urmă, curățenia din bucătărie nu înseamnă doar ceea ce se vede cu ochiul liber. O bucătărie poate arăta impecabil și totuși să aibă câteva „puncte slabe” pe care le folosim în fiecare zi fără să ne gândim la ele.
Așa că, data viitoare când faci ordine în bucătărie, ia și aceste informații în calcul.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți