De ce s-a împărțit Europa în două, iar 16 state UE cer reconfigurarea bugetului post-2028 și refuză reducerea fondurilor pentru agricultură

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Reuniunea de marți a secretarilor de stat pentru afaceri europene din cele 27 de state membre UE a marcat deschiderea oficială a unui război financiar de proporții pentru controlul Cadrului Financiar Multianual 2028-2034. O scrisoare comună, semnată de 16 state membre autointitulate „Prietenii Coeziunii” (printre care se numără România, Spania, Polonia, Italia și Grecia), reprezintă o poziție de forță împotriva intențiilor Comisiei Europene de a restructura fondurile tradiționale în favoarea noilor priorități geopolitice.

Această inițiativă nu este doar o cerere de alocare de fonduri, ci o propunere radicală de reformă a arhitecturii financiare a Uniunii, prin care se solicită oficial emiterea de nouă datorie comună și o rambursare mai lentă (graduală) a datoriilor actuale.

Menținerea PAC și a politicii de coeziune vs. noile priorități strategice

Nucleul nemulțumirii celor 16 state semnatare rezidă în faptul că, în schița bugetară propusă de Executivul european, Politica Agricolă Comună (PAC) și Politica de Coeziune (fondurile regionale) sunt singurele care suferă tăieri, în ciuda unei creșteri generale a volumului total al bugetului Uniunii.

Pentru statele din estul și sudul Europei, această abordare reprezintă o eroare strategică din două motive:

• Programele regionale și agricole sunt politicile UE cu cea mai mare vizibilitate în rândul cetățenilor și al fermierilor. O tăiere a acestora alimentează în mod direct euroscepticismul și populismul.

• Agricultura și coeziunea teritorială nu sunt doar politici de asistență socială, ci piloni esențiali care contribuie direct la suveranitatea alimentară a blocului comunitar și la reducerea decalajelor de dezvoltare.

Soluțiile financiare propuse

Conștienți de faptul că UE are nevoie de bani pentru apărare, securitate și tripla tranziție (verde, digitală și socială), „Prietenii Coeziunii” nu cer doar conservarea banilor vechi, ci oferă o soluție tehnică pentru finanțarea „ambitiei europene”. Schimbarea de paradigmă propusă cuprinde trei elemente-cheie:

• Rambursarea graduală a datoriei NextGenerationEU: Statele cer reeșalonarea celor aproximativ 25 de miliarde de euro anual pe care UE trebuie să îi returneze pentru fondul de recuperare post-pandemie. O plată mai lentă ar elibera imediat oxigen financiar în bugetele naționale.

• Nouă datorie comună: Emiterea de euroobligațiuni comune pentru a finanța bunurile publice esențiale și autonomia strategică pe termen lung. Ceea ce în timpul pandemiei a fost privit ca un instrument de criză unic este propus acum ca un mecanism permanent de finanțare.

• Noi resurse proprii „juste și simple”: Statele se arată deschise la introducerea de noi taxe la nivelul UE (pe tranzacții financiare, poluare etc.) care să atenueze presiunea asupra contribuțiilor naționale, cu condiția ca acestea să nu fie regresive (să nu penalizeze statele mai puțin dezvoltate).

Spania și Polonia conduc ofensiva, România pe axa beneficiarilor

Declarațiile secretarului de stat spaniol pentru UE, Fernando Sampedro, arată că textul scrisorii este rezultatul unui compromis laborios. Faptul că 16 țări (reprezentând o majoritate numerică substanțială în Consiliu) au semnat acest document reprezintă un „succes colectiv” care va pune o presiune uriașă pe statele așa-numite „frugale” (Germania, Țările de Jos, Austria, Suedia), state care contribuie cu mai multe fonduri decât atrag și care se opun istoric datoriei comune și creșterii bugetului.

Pentru România, alinierea în acest grup este vitală. În calitate de beneficiar net major atât pe pilonul de coeziune, cât și pe cel agricol (PAC), orice tăiere simbolică la Bruxelles se traduce în miliarde de euro pierdute pentru infrastructura națională și subvențiile fermierilor români, într-un moment în care sectorul agricol este deja puternic zdruncinat de crizele regionale.

Cele două viziuni opuse asupra viitorului buget UE (2028-2034)

Abordarea Comisiei Europene și a statelor „frugale”

Această tabără susține reducerea bugetelor alocate tradițional pentru PAC și Coeziune, considerând că sacrificarea lor este necesară pentru a face loc noilor priorități geopolitice. De asemenea, manifestă o reticență fermă față de orice nouă emisiune de datorie comună și insistă pe rambursarea strictă și la termen a datoriei post-pandemie. În viziunea lor, finanțarea apărării și a tehnologiei de vârf trebuie realizată în principal prin tăieri masive din celelalte sectoare existente.

Abordarea „Prietenilor Coeziunii” (cele 16 state semnatare)

La polul opus, cele 16 țări reclamă o majorare directă a alocărilor pentru agricultură, coeziune și pescuit, refuzând ideea că modernizarea UE trebuie făcută în detrimentul fermierilor și al regiunilor. Aceștia propun emiterea de nouă datorie comună sub formă de împrumuturi avantajoase pentru parteneri și cer refinanțarea sau eșalonarea graduală a datoriei actuale, reducand astfel presiunea anuală de 25 de miliarde de euro. În plus, ei consideră că securitatea, apărarea și tranziția ecologică trebuie finanțate prin generarea de noi surse de venituri proprii ale Uniunii, nu prin tăieri.

Scrisoarea celor 16 state redesenează liniile de fractură din interiorul Uniunii Europene. Mesajul transmis Comisiei este clar: autonomia strategică, apărarea și tranziția ecologică nu se pot realiza prin sacrificarea agricultorilor și a regiunilor defavorizate.

Dacă UE dorește să își mențină nivelul ridicat de ambiție globală fără a declanșa crize politice interne de proporții, va trebui să accepte soluții financiare poate neplăcute, precum transformarea datoriei comune într-un instrument structural permanent.

Negocierile pentru CFM 2028-2034 se anunță a fi cele mai dure și mai tensionate din istoria modernă a blocului comunitar.