Poliţiştii de frontieră din cadrul Garda de Coastă au salvat un exemplar de sturion de peste un metru, prins ilegal de braconieri în zona Vadu Oii, în urma unei acţiuni desfăşurate pe 12 mai. Pe lângă peştele eliberat înapoi în mediul natural, oamenii legii au confiscat patru ambarcaţiuni, patru motoare şi mai multe plase de pescuit, inclusiv plase monofilament.
Potrivit unui comunicat transmis joi de Garda de Coastă, poliţiştii de frontieră au identificat cinci persoane care desfăşurau activităţi ilegale de pescuit în zonă.
„Colegii noştri au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, patru ambarcaţiuni, patru motoare de ambarcaţiune, plase de pescuit de diferite dimensiuni, precum şi plase monofilament. De asemenea, la malul apei a fost descoperit un exemplar de sturion, cu lungimea de aproximativ 1,3 metri, precum şi alte cantităţi de peşte. Întreaga captură piscicolă a fost redată mediului natural”, se arată în comunicatul instituţiei.
Cercetările continuă sub coordonarea parchetului competent, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi aplicarea măsurilor legale.
Pescuitul sturionilor este interzis în România din anul 2006, măsura fiind introdusă pentru protejarea speciilor aflate în pericol. În paralel, autorităţile au derulat programe de repopulare a Dunării cu sturioni, multe dintre exemplarele eliberate fiind cipate pentru monitorizare.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți