Comuna Râmnicelu, cunoscută drept unul dintre cele mai importante bazine legumicole din județul Buzău și renumită pentru tradiția în cultivarea usturoiului, figurează în topul localităților cu cel mai ridicat grad de sărăcie generală din județ, potrivit unui raport al Guvernului României, citat de Agerpres.
Datele incluse în analiza privind eficiența administrației publice centrale și locale arată că Râmnicelu avea, în 2024, un indice de sărăcie generală de 94%, unul dintre cele mai mari la nivelul județului Buzău. În aceeași categorie se mai află comunele Mihăilești, Viperești, Brăești și Bisoca.
Raportul explică faptul că indicele de sărăcie multidimensională reflectă accesul populației la venituri, condiții de trai și oportunități economice. Cele mai afectate zone din țară sunt în Moldova, sudul Munteniei, Oltenia și centrul Transilvaniei, unde lipsa infrastructurii, mobilitatea redusă și nivelul scăzut de educație contribuie la vulnerabilitatea socială.
Primarul comunei Râmnicelu, Fănel Burlacu, consideră că unul dintre factorii care au influențat rezultatul este numărul beneficiarilor de ajutoare sociale.
„Probabil dânşii au luat în calcul şi asistaţii social, acesta ar fi unul dintre motive, dar numărul lor a scăzut. Este o discrepanţă destul de mare între oameni, unii au o situaţie foarte bună, sunt şi alţii care nu o duc foarte bine. Reţea de gaze nu avem, avem un proiect, canal avem, dar nu este funcţional, încercăm să rezolvăm problema, apă avem din belşug, nu sunt probleme”, a declarat edilul pentru AGERPRES.
Potrivit raportului, comuna Râmnicelu avea în 2024 un număr de 2.466 de beneficiari ai Venitului Minim de Incluziune (VMI), program destinat persoanelor și familiilor aflate în situații de vulnerabilitate materială.
Documentul Guvernului subliniază că numărul beneficiarilor VMI reprezintă un indicator important pentru evaluarea vulnerabilității sociale, pentru planificarea serviciilor sociale și pentru direcționarea fondurilor europene și naționale destinate combaterii excluziunii sociale.
Directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Buzău, Ionel Tociu, a precizat că aproape 70% dintre persoanele aflate în evidența instituției în comuna Râmnicelu nu au avut niciodată un contract legal de muncă.
„La acest moment, potrivit datelor Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Buzău, dintre persoanele aflate în evidenţă la nivelul comunei Râmnicelu, 69,81% nu au avut niciodată un contact legal de muncă înregistrat. Documentaţia pentru VMI o primeşte primăria, noi nu facem decât să înregistrăm persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă. Râmnicelu este la mică distanţă de municipiul Râmnicu Sărat şi se poate face naveta foarte uşor către municipiul Buzău pentru un loc de muncă”, a declarat acesta pentru AGERPRES.
În paralel, localitatea rămâne un centru important pentru cultura usturoiului, beneficiind în ultimii ani de programele de sprijin acordate de stat pentru producători.
„Zona Râmnicului şi în special comuna Râmnicelu este un bazin cu tradiţie în ceea ce priveşte culturile de usturoi şi ceapă. În ultimii ani a reînviat această tradiţie. Odată cu ajutorul de minimis pe care Direcţia Agricolă îl acordă pentru cultivarea usturoiului, a reînviat acest bazin având suprafeţe foarte mari”, a declarat directorul Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Buzău, Cosmin Florea.
Raportul privind analiza eficienței administrației publice centrale și locale a fost elaborat de Cancelaria Prim-Ministrului în 2025, pe baza datelor oficiale disponibile pentru anul 2024.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți