Tanczos Barna: Măsurile împotriva pestei porcine africane trebuie reevaluate. „Nu au produs efectele scontate”

Tanczos Barna: Măsurile împotriva pestei porcine africane trebuie reevaluate. „Nu au produs efectele scontate”
Foto: Facebook Tanczos Barna

Ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, susține că măsurile adoptate până acum pentru combaterea pestei porcine africane trebuie reevaluate înaintea introducerii unor noi reglementări, deoarece nu au avut rezultatele așteptate. Declarațiile au fost făcute duminică, după o întâlnire organizată la Oradea cu reprezentanți ai Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și ai marilor producători de porc din vestul țării, transmite Agerpres.

„Trebuie să evaluăm de ce măsurile adoptate până acum nu au produs efectele scontate, înainte de a lua orice decizie de reglementare în vederea eradicării pestei porcine africane și a susținerii consumului de carne proaspătă produsă în România”, a transmis ministrul pe Facebook.

Potrivit acestuia, consultările cu producătorii, procesatorii și retailerii au ca obiectiv identificarea unor soluții pentru problemele cu care se confruntă sectorul suin din România.

Tanczos Barna a precizat că prioritățile autorităților sunt sprijinirea producătorilor autohtoni, combaterea mai eficientă a pestei porcine africane și modernizarea fermelor mari prin utilizarea unor tehnologii care respectă normele de mediu și relația cu comunitățile locale.

- articolul continuă mai jos -

„Producătorii autohtoni trebuie sprijiniți astfel încât carnea de porc proaspătă produsă în România să fie preferată de procesatori și să ajungă la consumatori în cantități cât mai mari”, a afirmat ministrul interimar.

În același timp, oficialul consideră că creșterea porcilor în gospodării face parte din tradiția rurală românească și trebuie păstrată, însă cu o mai mare responsabilizare a crescătorilor.

Autoritățile analizează și posibilitatea acordării unor despăgubiri pentru fermierii afectați de restricții, precum și noi forme de sprijin pentru sectorul suin, în limitele regulilor europene.

De asemenea, Ministerul Agriculturii ia în calcul încheierea unor acorduri comerciale cu Republica Moldova și Ucraina, care ar putea deveni piețe de desfacere pentru producătorii români de carne de porc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă