De ce horticultura ar trebui considerată un important furnizor strategic de hrană și energie electrică? Dr. ing. Dragoș Ofrim: „Crizele recente arată cât de rapid se poate schimba percepția asupra siguranței resurselor”

În contextul actual, la nivel mondial, provocat de tot mai frecvente tendințe de reașezare politică și geostrategică în diverse părți ale lumii, încep să se contureze tot mai mult trei obiective devenite necesități strategice pentru oricare dintre națiuni: hrană, energie și tehnologie.

Textul de mai jos îi aparține dr. ing. Dragoș Ofrim și abordează rolul horticulturii ca furnizor strategic de hrană și energie electrică, în contextul actual global.

„Acest nou val al preocupărilor majore la nivelul oricărui stat pune, în primul rând, mai ales în momentele de criză, problema hranei și a energiei, a formelor lor, a locului de origine sau de producție și a locului de consum sau a clientului final.

Surprinzător sau nu, în momente de criză, relevanța fiecărei resurse de hrană și/sau forme de energie începe să fie analizată și evaluată individual, distinct, dar și în corelare cu alte componente ale mixtului „hrană–energie”, care devine critic în astfel de momente.

Din ce în ce mai mult, atunci când, la nivel regional sau mondial, circulația mărfurilor și a serviciilor începe să se blocheze sau să se restricționeze, alți factori încep să intervină și să devină mai importanți, uneori chiar critici, cum ar fi căile de transport de la locul de producție până la locul de distribuție și accesibilitatea neîngrădită a utilizatorului final la resursa de hrană și energetică distribuită.

Dacă analizăm doar componenta „energie”, putem considera câteva forme sau tipuri de resurse energetice relevante pentru activitățile economice bazate pe energie electrică: nuclear, termo (gaz și petrol), hidro și resursele regenerabile.

Aceste surse de energie electrică pot fi analizate și clasificate după importanța lor în raport cu mai multe criterii, care, la rândul lor, pot fi împărțite, mai ales în contextul actual, în funcție de relevanța și accesibilitatea lor în timp de pace sau în timp de conflict ori război. Disponibilitatea și accesibilitatea acestor patru mari categorii de resurse energetice variază semnificativ în funcție de contextul politic și economic la nivel mondial și/sau regional.

O criză de „mobilitate” a resurselor energetice într-o regiune importantă în privința gazelor naturale și petrolului, cum este cea din zona Orientului Mijlociu și a Golfului, demonstrează atât importanța strategică a acestor resurse, cât și fragilitatea sistemelor globale de distribuție, transport, stocare și procesare.

Într-un astfel de context, pe lângă măsuri urgente de adaptare a politicilor de producție și de reorientare către noi resurse energetice, devine necesară și reevaluarea modului în care diferitele resurse energetice capătă noi valențe în situații de criză.

Unele resurse pot asigura o producție energetică „în bandă”, adică permanentă și predictibilă, precum cele nucleare, termo și hidro. Energia produsă în aceste sisteme este generată în centrale de mare capacitate și distribuită prin rețele naționale către consumatori aflați uneori la sute de kilometri distanță. În absența acestor rețele, consumatorii izolați nu au acces la energia produsă.

În schimb, resursele regenerabile nu oferă aceeași predictibilitate zilnică, însă au un avantaj esențial: pot fi utilizate atât la scară națională, prin rețea, cât și local, în regim de autoconsum. Energia produsă poate ajunge fie la un consumator îndepărtat, fie direct la unul local, fără a depinde de infrastructura națională.

Sistemele regenerabile pot funcționa independent (off-grid) sau conectat la rețea (on-grid ori hibrid), pot fi amplasate aproape oriunde există condiții minime de eficiență și nu necesită aprovizionare cu materie primă, eliminând costurile de transport și logistică.

Din punct de vedere investițional, diferențele sunt semnificative: resursele clasice implică atât costuri inițiale, cât și costuri continue de aprovizionare și exploatare, în timp ce sistemele regenerabile presupun în principal investiția inițială și costuri reduse de operare.

Ambele categorii sunt importante, însă relevanța lor depinde de context. În perioade de criză, accesibilitatea devine criteriul decisiv.

În ceea ce privește componenta „hrană”, sistemele globale de aprovizionare sunt vulnerabile la perturbări, în special în contextul conflictelor. În acest cadru, energia regenerabilă poate susține soluții durabile pentru producția alimentară.

Accesul local, constant și necondiționat la resurse regenerabile, precum energia solară sau eoliană, transformă aceste sisteme într-o alternativă stabilă, independentă de contextul geopolitic. În anumite situații, ele pot deveni singura sursă disponibilă, cu o valoare strategică ridicată.

Această valoare crește atunci când energia este integrată direct în producția de hrană. Conceptul de „agrivoltaics” propune utilizarea duală a terenurilor agricole, iar în horticultură, „hortivoltaics” presupune instalarea de panouri fotovoltaice semitransparente deasupra culturilor.

Aceste sisteme oferă multiple beneficii: protecție mecanică și termică pentru culturi, îmbunătățirea condițiilor de umiditate și temperatură, acces la tehnologii moderne și optimizarea managementului fermei prin soluții digitale alimentate cu energie verde.

În plus, energia produsă local susține tehnologizarea agriculturii, crește reziliența proceselor de producție și contribuie la valoarea adăugată generată de sectorul agricol.

Investițiile în sisteme hortivoltaice, care aduc beneficii atât energetice, cât și agricole, ar trebui susținute prin programe naționale. Evaluarea lor trebuie să țină cont nu doar de parametrii energetici, ci și de impactul agricol la nivel local, inclusiv în ferme izolate.

Energia regenerabilă este locală, nepartajabilă și neinfluențată direct de crize externe. În acest context, devine o resursă strategică cu dublu rol: energetic și alimentar.

Crizele recente arată cât de rapid se poate schimba percepția asupra siguranței resurselor. Sursele considerate stabile pot deveni vulnerabile, iar cele considerate variabile pot deveni esențiale.

În horticultură, există și o corelare naturală între producția de energie solară și consumul energetic: vârful de producție coincide cu perioadele de activitate intensă din agricultură. Această sincronizare nu se regăsește în alte industrii.

În acest context, energia electrică din surse regenerabile, în special cea fotovoltaică, devine un pilon strategic, contribuind simultan la reziliența sistemului energetic și la securitatea alimentară”.